In vartejul zilelor noastre, in care nu stim cum sa mai facem fata cerintelor si ingerintelor din si in viata noastra, ne apasa si mai mult lipsa de implicare a partenerilor nostri in relatie sau in casnicie. Confuzia extrema in care adusul banilor acasa si mersul la job sunt singurele lor obligatii in ceea ce priveste familia, dar in mod special femeia de alaturi, face ca aceasta sa ajunga la frustrari explicabile. La acest aspect se adauga, evident, lipsa de disponibilitate in ceea ce priveste nevoile partenerei, mai ales cele emotionale, apoi cele de comunicare. Normal, acest lucru nu se intampla in toate casniciile. Insa, in randul prietenelor mele si in cazul meu, am incercat de nenumarate ori sa imi dau seama cum ajungem la acest aspect. Sa fim noi, femeile, de vina? Sa fie ei, partenerii nostri? Ori, poate, timpurile pe care le traim, in care aspectul material predomina, emotiile si sentimentele sunt cotate in urma ratiunii, afectul in urma realismului materialisto-financiar… Insa, nu putem nega ca avem nevoi emotionale, ca ne dorim sa fim protejate, sa fim ajutate, sa comunicam, sa simtim bratele protectoare si implicarea partenerilor in viata noastra, dincolo de aspectul de convietuire pe baza unui contract.

Personal, au fost momente in care mi-am dorit sa nu mai aud „Sunt foarte obosit!”, „Stii tu, te descurci tu”, „Astea sunt treburi care te privesc pe tine”, „Nu stiu, nu pot acum, nu am timp”, ci sa vad ca partenerul se pune impreuna cu mine la o masa si dezbatem viitorul nostru din toate punctele de vedere, atat la aspectele de importanta vitala, cat si la cele mai putin importante. Sau sa ne reamintim pasiunile pe care le avem, lucrurile pe care odinioara le faceam impreuna, dar acum ne plictisim de ele. Sa revigoram relatia trecand dincolo de aspectul anilor, multi sau putini, petrecuti impreuna. Sa ne luam de mana si sa incercam sa refacem inapoi traseul anilor trecuti, pentru a vedea unde am gresit ca sa nu mai repetam, sa aflam unde ne-am pierdut ca sa ne regasim, sa iertam in loc sa ne razbunam, sa cautam locul si momentul in care ne-am indragostit ca sa retraim clipele.

Dupa atatia ani de casnicie, cu bune, cu rele, cu momente tensionate sau cu altele de fericire extrema, dupa ce am terminat de construit ceea ce aveam de construit, nu putini dintre noi constata ca s-au pierdut undeva pe drum, desi cararile pareau a duce catre acelasi scop. Probabil asa se si explica divorturile dupa 25-30 de ani, cand copiii sunt mari, la casele lor, pe picioarele lor, cand am dobandit o locuinta, o masina, un job, dar cand nu mai avem, poate, nici un scop in sine de a ramane impreuna.

Atunci ne redescoperim… daca iubirea este suficient de puternica, ne regasim impreuna, daca nu, fiecare separat… Voi unde va situati?

Anunțuri