Subiect controversat al societatii in care traim, al timpurilor actuale. Acum, cand am trecut printr-o experienta nedusa pana la capat in ceea ce priveste divortul, principalele intrebari care mi s-au pus au fost „Te-a inselat? L-ai prins cu alta?” sau „Care dintre voi a calcat stramb?”Trebuie sa recunosc ca, initial, am avut o tresarire de nervozitate la ideea ca un om poate divorta doar din cauza faptului ca a fost sau ca a inselat. Poate sunt idealista, ar trebui sa devin pragmatic-realista, sa revin la baza piramidei lui Maslow, in care principalele lucruri pe care le vizezi sunt satisfacerea nevoilor fiziologice si de securitate, desi as putea sa incadrez aici si nevoile sociale. Eu consider, dupa studiul introspectiv facut asupra mea, ca ma aflu in varful piramidei lui Maslow, acolo unde testez autoevaluarea, nevoia de recunoastere, de autodezoltare, de intelegere a lucrurilor, experientelor de viata, de comparatie asupra a ceea ce am, ce am vrut sa obtin si ce am reusit sa fac ori mai am de facut, cand fac cunostinta cu mine in adevaratul sens. Sunt nevoi de tip „deficiency- doing” (a face, a avea)  vs cele de tip „being” (a fi). 

Nu as vrea sa incep teoretizarea acestor aspecte. As vrea sa abordez relatia din punctul de vedere al infidelitatii unuia dintre parteneri. In jur aud si vad manifestari excesive si intolerabile, din punctul meu de vedere, al geloziei cuplate cu iubirea intr-un mod ciudat si eronat totodata. Posesivitatea masculina dusa la extrem si cuplata cu nevoile acestuia de a-si exprima posesiunea prin trofeul „nevasta, iubita, amanta”  fac ca iubirea sa paleasca in fata geloziei. E ca si cum as avea o jucarie si o arat altora, evident, fiind a mea nu o imprumut niciodata, dar o si pazesc cu strasnicie ca sa nu o fure cineva. Valabil si pentru unele „specimene” de sotii pe care le cunosc. Insa… altul este aspectul. Tot acest comportament este cauzat de o lipsa acuta a increderii in sine, de recunoasterea- dar neacceptarea- neputintei de a oferi celui/ celei de alaturi o viata frumoasa, plina de atasament, iubire, pretuire, valorizare si respect. Acea viata prin care „jucaria” de alaturi nu va pleca niciodata de langa noi.

De ce ajungem sa inselam ca barbati?

Instinctul de vanator ramane si va ramane acolo- necesitate fiziologica, Doing- type.

Nevoia de valorizare, de autocunoastere, de evaluare si reevaluare, de a fi apreciat, mangaiat, respectat, de a i se mai spune si lui ca este „inca frumos, puternic, bun”, chiar si atunci cand lucrurile nu mai stau chiar asa, fac ca barbatul sa incerce sa gaseasca in afara ceea ce ii lipseste in cuplu- reevaluare, autoevaluare, Being- type.

De ce ajungem sa inselam ca femei?

Din aceeasi necesitate ca si barbatii, cu diferenta ca o facem mult mai greu- necesitate fiziologica, Doing- type.

Femeile isi doresc ca partenerul sa le poarte de grija, indiferent cat de independente sunt, ce cariera au ori cati bani in banca. Insa cu o sensibilitate mai mare, sufletul feminin simte mai acut necesitatea atasamentului partenerului fata de ea, reactiile lui spontane la schimbarile din infatisarea ei, nevoia de complimente si bratele lui puternice ori capacitatea sa decizionala. Atunci cand nu au acest aspect bine conturat acasa alaturi de alte aspecte ca idealurile, placerile, hobby-urile, e posibil ca femeia sa si le satisfaca in alta parte- autodezvoltare, reevaluare, Being- type.

Punctul personal este acela ca nu exista diferente majore intre femei si barbati, ci doar acelea pe care ne dorim noi sa le facem. La fel ca si noi, barbatii au nevoie de caldura, apreciere, valorizare, intelegere… La fel ca si ei, noi avem nevoie de grupuri sociale proprii, de grija, protectie. De surprize, de mici  atentii, de iubirea exprimata in fiecare zi.

Atunci cand ne trezim in situatii imposibile, in care credeam ca nu vom ajunge niciodata, atunci cand sotul ne inseala ori noi am facut aceasta alegere, ar trebui sa putem pune pe tapet acest lucru. Sa mergem dincolo de orice aspect al impulsivitatii, tendintei de a considera-o mai mult decat pe o lipsa de respect ori de moralitate, de absenta a iubirii, de a distruge prin prima decizie de despartire (care ne este la indemana). Sa ne asezam impreuna la o masa, nu a tacerii, ci a dezbaterii subiectului. Sa intelegem ca:

– infidelitatea este o alegere, o optiune, o necesitate la care ajungi cand partenerul tau stabil nu reactioneaza la nici un semnal de alarma.

– infidelitatea are si aspectele sale bune: te ajuta sa iti reevaluezi atuurile, sa elimini frustrarile, sa relationezi cu cineva in aceeasi situatie si sa intelegi mai bine persoana de sex opus.

– infidelitatea are si aspectele sale proaste: societatea te considera imoral/a, vinovat/a, iar partenerul poate reactiona intr-un mod in care nu te-ai astepta vreodata.

– infidelitatea te poate atrage intr-o cursa cu un rezultat nu tocmai bun pentru tine: te poti indragosti de persoana cu care inseli, ajungand la extreme de nedorit pentru fiecare dintre voi. Daca insa rezultatul este dorinta unei noi relatii intre tine si celalalt, fie el partenerul actual, fie el cel cu care inseli… iar acea relatie se preconizeaza a fi de bun augur, mai buna pentru tine, atunci alege-o. De ce?

Din simplul motiv ca nu ai fi ajuns sa il iubesti pe cel/cea de-al/de-a doilea/doua daca l-ai fi iubit/iubit-o inca, cu adevarat, pe primul/ prima! Sau, poate, acum constati cu adevarat ce ai de pierdut… Tu ai curajul sa ITI spui? Sa il ierti, sa te ierti? Eu l-as avea!

Anunțuri