Zilele acestea imi vin in minte multe evenimente nefericite ale vietii mele, un cumul de sentimente, un tumult al emotiilor pricinuite de deciziile luate candva, in momente de haos, disperare ori neajunsuri. In adancul sufletului meu, ca al multor femei, mame sau nu, pastrez o iubire inexplicabila pentru doua vieti… Carora nu le-am dat voie sa mearga alaturi de mine de-a lungul proprie-mi vieti. Si imi amintesc cu durere ca luna viitoare ar fi trebuit sa aduc pe lume inca un copil. Soarta a ales altfel pentru mine.

Din multe cauze ajungem sa fim obligate sa recurgem la intreruperea unei sarcini, iar acesta este inca un subiect mai mult sau mai putin tabu al societatii noastre. Ceea ce intotdeauna am dezaprobat a fost faptul ca in cele mai multe cazuri este condamnata femeia pentru alegerea ei. „Ce a pazit? De ce nu s-a protejat? E o criminala!” Cat cinism in judecatile acestea de non-valoare! Ma intreb mereu unde este tatal, caci in conceptie este nevoie de doi… Sau unde este societatea, permisiva cu criminalii adevarati, insa atat de constrangatoare pentru viitoarele mame, pentru mama si copil ori familie in general. Atunci, cum putem solicita clementa pentru actiunile noastre de mame sau femei aflate intr-un impas emotional, financiar, vital pentru aducerea pe lume a unui copil, cand actionam, poate, subiectiv, sub impulsul unor sacrificii enorme?! E atat de simplu sa condamni si atat de greu sa apelezi la empatie pentru a te pune in locul acelei femei care poarta in pantece o viata…

Cat de greu este…

… sa incerci sa intelegi ca se zbate intre dorinta de a aduce pe lume un copil nascut din iubire si realitatea cruda a societatii, care ii permite poate abia sa supravietuiasca ea, dar sa-si mai si asume viata altcuiva?

… sa incerci sa intelegi ca, poate, se zbate intr-o conjunctura de viata considerata amorala, imorala, tabu de catre societate?

… sa incerci sa intelegi ca, poate, venirea pe lume a copilului ii aduce prejudicii fizice, financiare, morale, emotionale, la fel ca si asumarea unei intreruperi de sarcina?

Cat de usor este…

… sa ii intinzi o mana de ajutor daca ti-este iubita, sotie, amanta, fiica, in loc sa stai sa etichetezi si sa judeci situatia de viata sau sa o lasi sa se descurce singura, condamnand-o la traume fizice si emotionale.

… sa ii spui o vorba buna, sa ii oferi un minimum de decenta si respect daca iti este prietena, colega de serviciu, pacienta, vecina sau femeia cu care iti imparti zilele.

… sa incerci sa pricepi ca avem, in viata, alegeri personale, individuale, dar si de grup (familie/ familii) si ca de acestea depinde soarta celor de langa noi.

In anumite situatii ajungem fara sa ne dorim, ghidate de sistemul nostru emotional ori de purul hazard. Gestionarea acestor situatii depinde nu doar de noi, ci si de persoanele de alaturi. Astfel ca, desi traumele raman in psihicul si afectul nostru pana sfarsim calatoria pe acest pamant, le putem estompa, in timp, daruind iubirea noastra celor ce au nevoie de ea.

Articol dedicat femeilor ce stiu ca nu au avut de ales…

Pentru Ricardo Antonio si Dana Violeta, ingerasii din inima mea.

Anunțuri