Articol inspirat de tragedia din Comarnic, Prahova, 22.06.2013, in care un copil si-a pierdut viata intr-un accident de masina.

Imi amintesc prima oara cand mi-am vazut primul copil. Aveam 20 de ani si tineam in brate o papusa vie, un ingeras blond cu ochii albastri, cu care faceam cunostinta. Ochi in ochi, degetelul lui puternic ancorat de cel al meu, gurita conturata si scancetul de foame. Ma intrebam ce cauta el in viata mea si cum voi fi capabila sa am grija de el, eu, acel matur imatur. 20 de ani mai tarziu, scriam pe un site cuvintele urmatoare:

„Familia este cea care se schimba in functie de dinamica societatii. In societatea noastra accentul este pus pe partea materiala si putine mai sunt femeile care isi doresc intai un copil si apoi realizarea materiala si carieristica. Consider ca varsta la care aduci pe lume un copil nu conteaza decat din prisma biologica, fiindca celelalte aspecte- maturizarea psihica si emotionala, necesare cresterii si educarii unui copil, difera de la persoana la persoana, ele nu tin cont de varsta fizica. Fiecare dintre noi trebuie sa decida in functie de autoevaluarea sa, nu de a celor din jur. Nimeni nu ne cunoaste mai bine decat noi insene. Copilul va fi imaginea noastra, a satisfactiei, fericirii, plenitudinii noastre, nu a altcuiva. Il facem pentru ca ni-l dorim, nu e un cadou, nici raspunsul la o cerinta. (Antonia Balan)

Astazi, stiu ca cei doi copii ai mei au fost, sunt si vor ramane motorul vietii mele. Mi-am spus intotdeauna ca, daca ar fi sa iau viata de la inceput, as face aceleasi lucruri in aceeasi ordine. Insa trebuie sa va spun ca decizia nu mi-a apartinut in totalitate nici atunci cand am nascut copiii, nici atunci cand am trecut prin decizia de renuntare la sarcina sau pierderea acesteia. Destinul a ales pentru mine. Nu as vrea sa va vorbesc despre cum am reusit sa depasesc aceste situatii, despre ce inseamna pentru o copila proaspat casatorita, in varsta de 19 ani, sa isi asume responsabilitatea cresterii unui copil atunci cand nu se are decat pe ea si pe cel de alaturi. Atunci cand sta cu chirie intr-o mansarda in care vara sunt 50 de grade, iar iarna minus 20. Atunci cand lucreaza intr-o fabrica cu oameni cu dizabilitati, in care impinge, trage, urca, sta in picioare non-stop, in care elementul chimic este la ordinea zilei. Atunci cand stie ca trebuie sa renunte la visul de a-si urma facultatea pentru a munci si a-si ajuta si mama cu dizabilitati. Atunci cand umarul pe care se sprijina este al barbatului cu care a copilarit. Atunci cand nu are incredere decat in ea, iar visul ei cel mai puternic este de a avea familia unita pe care nu a avut-o atunci cand a fost mica… Atunci cand lucrurile in tara in care traieste nu s-au asezat, iar bulversarea ei este maxima.

Toate greutatile trec, iar satisfactia este mai mare atunci cand vezi rezultatul: copiii pentru care te-ai zbatut. Ingerasul blond devenind barbat de 1,80 m, aflat la inceputul maturitatii, capabil sa hotarasca pentru el si „inarmat” cu „armele albe” furnizate de parinti si scoala pentru supravietuirea in societate. Celalalt fiu, venind din urma. Insa, ma intreb si nu imi permit sa ma gandesc la raspuns, nu mai pot, ce se intampla in inima si viata unei mame care isi pierde copilul, indiferent ca este vorba despre o tragedie, boala, ori care este nevoita sa renunte la sarcina din cauze medicale. In ceea ce priveste ultima varianta, inca ma zbat sa depasesc situatia.

Stiu insa ca…

… durerea este cu atat mai mare cu cat o tii doar pentru tine. Ea trebuie controlata. Nu esti singura, mai sunt si ceilalti din jur care sufera. Vorbeste cu ei despre asta!

… niciodata nu va trece, doar se va ameliora. Invata sa traiesti cu ea.

… trebuie sa caut in memorie acele clipe, zile, cateva luni in care fiinta a fost in pantecul meu, in viata mea. Si sa o regasesc acolo. Apoi, sa zambesc. Nu prezenta unei persoane te face fericit, ci trecerea ei prin viata ta, indiferent cat. Te sfatuiesc sa faci la fel!

… va exista in fiecare zi, in gandul meu, ca are un nume si ca este un inger. Numeste-ti si tu ingerul si aprinde-i o stea!

… eu am devenit mai puternica- prin suferinta, mai afectuoasa- prin atasament si mai iubitoare- prin dedicatie. Si tu poti asta!

Dedicat tuturor mamelor de ingeri, fie ei in ceruri, fie ei pe pamant. A FI MAMA este cel mai frumos lucru ce ni se poate intampla, fie chiar si pentru cateva clipe.

http://dana.violeta.muchloved.com/frame.aspx? (ingerasului meu)

http://www.organizatiaemma.ro/ (cu multumiri dnei Bianca Brad pentru ideea sa)

Anunțuri