Si mi-e dor atunci cand sunt departe. Dorul- fara corespondent in vreo alta limba. Imi pare ca a-ti lipsi cineva este mult mai jos, nuantat emotional, decat a-ti fi dor de cineva. De mult timp emotiile, sentimentele si valorizarea celorlalti reprezinta pentru mine mai mult decat materialismul, goana dupa averi ori introvertirea autoimpusa specifica nefericirii. Mi-este dor, da, nu mi-e rusine niciodata sa recunosc ca mi-este dor: de prieteni, de parinti, de un film bun, de o carte citita la lumina lumanarii ca atunci cand eram mica, de intalniri cu persoane pe care nu le-am mai vazut, de anii de facultate, de tinerete, de copilaria copiilor mei, de casa parinteasca, de locurile pe care le-am batut cu piciorul in vreme ce imi imaginam cine va fi in viata mea peste 20 de ani. Sau dor de omul iubit.

Cand eram copil, vizualizam viata ca fiind un drum lung, intortocheat si intunecat. Aveam un sentiment acut de teama, nu imi explicam din ce cauza. Mult timp am visat doi ochi care ma priveau, parca protejandu-ma. Mai tarziu mi-am dat seama ca visul fusese o premonitie. De atunci, am intalnit tot felul de ochi: verzi, negri, caprui, culoarea florilor de tei, a mierii sau a castanelor, albastru mai inchis ori mai deschis. Ciudat cum ochii m-au fascinat mereu. Intotdeauna am retinut culoarea ochilor interlocutorului, chiar daca ne-am intalnit de prea putine ori. Raman aceeasi demodata care considera ca ochii sunt oglinda sufletului, ca imbratisarile apropie si ca orice om, cat de crunt si distant ar parea, are o parte vulnerabila, are o calitate, are o sensibilitate prin care ii poti atinge sufletul.

Dorul (Lucian Blaga)

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amandoua, cum cuprinzi
in suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: „Mi-asa de dor de tine!”
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamant.

Femeie,
ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea – vesnicii.

Nu intotdeauna barbatii din vietile noastre aleg sa spuna cuvinte simple ca: „Mi-a fost dor de tine astazi!”, „Mi-ai lipsit!”, „Te iubesc, femeie!” ori altele la fel de simple, dar de care o femeie are atata nevoie… Nu ii condamn, acesta este modul in care sunt ei construiti. Adevarat, nu toti. Ca femeie, indiferent cat de suparata am fost pe omul de alaturi, nu am rezistat prea mult. Am scris mesaje, am vorbit, l-am atins, l-am privit in ochi, l-am provocat la discutii, l-am imbratisat si sarutat. Poate, uneori, am simtit ca numai eu am facut asta si m-am simtit frustrata. In timp, am inteles ca lipsa initiativei in acest domeniu nu inseamna lipsa iubirii si nici dezinteres, ci doar durere, neputinta, nevoia de a trai in interior ceea ce celalalt traieste in exterior, manifestandu-se. Si nici nu cred ca ar trebui sa ne impartim neaparat in barbati si femei. Suntem toti oameni, cu trairile noastre. Unii capabili sa isi exprime clar sentimentele, altii, mai putin. Insa toti simtim, chiar daca nu recunoastem, acel sentiment unic numit DOR. 

Atunci cand mi-este dor, inchid ochii si, daca nu esti aproape, caut in mintea mea privirea ta, ca aceea din vis. Nu este deloc suficient, ci doar imi da puterea de a merge mai departe atunci cand mi-este teama si nu iti pot recunoaste asta. Iti spun doar ca mi-a fost dor de ochii tai…Tu cand i-ai spus ultima oara omului iubit ca iti este dor de el?

„Poate ca, intr-adevar, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.” (Grigore Vieru) 

Omului din viata mea

Anunțuri