Sufletul ei… sufletul ei avea si el redute. Create cu greu, din temerile copilariei, ale adolescentei, din traume, absente si ignorari, din neincredere si vulnerabilitate. Frica pazea bietul suflet, ascuns acolo, timid, cumintel. El insusi un mare fricos. In viata ei, daduse voie prea multor persoane sa o raneasca. Persoane apropiate, care venisera, se hranisera cu dragoste si prietenie, cu increderea ei, apoi fugisera.

Copyright (c) 123RF Stock Photos

Copyright (c) 123RF Stock Photos

Traume pe care le credea de mult uitate, erau, de fapt, doar ascunse, asteptand rabdatoare sa isi faca din nou aparitia in realitatea ei. Isi protejase sufletelul inca de mica. Acum, devenise un suflet in toata regula si ar fi vrut sa se elibereze, sa treaca dincolo de acele ziduri si santuri ale redutelor. Sa isi vindece ranile. Sa respire. Sa iubeasca, chiar daca, atunci cand se gandea la iubire, se gandea la despartire.

Ce nu stia bietul sufletel era ca Iubirea vindeca! Ca frica este inutila in acest caz. Ca vorba aceea „De ce ti-e frica nu scapi!” devine reala doar atunci cand gandesti mereu acest lucru. Ca, de fapt, de cele mai multe ori tratamentul unei fobii se face punand treptat- treptat persoana fata in fata cu obiectul/ situatia care o cauzeaza.

Si-atunci a venit ea, prima noapte de dragoste. Tiptil, tiptil, s-a furisat in viata ei cu bune, si cu rele. S-a „personificat” in acela care avea sa ii darame rand pe rand redutele… da, acelea cu grija si in timp construite. Le-a daramat cu calm si cu rabdare, cu perseverenta si curaj. I-a dat sufletului aripi si libertate, incredere si speranta.

In viata, prima noapte de dragoste se repeta cu fiecare iubire pe care o avem. Ridicam din suferinta la loc aceleasi redute, pe care personificarea unei alte prime nopti de iubire vine si le darama. Insa singurele care nu doar ca raman, dar se si inmultesc, sunt urmele. Ele, cicatricile…

altesseOmului din sufletele noastre de femei

Anunțuri