Orgoliul. Dominarea. Gandirea. Logica. Puterea. Responsabilitatea. (Sunt eu, Ratiunea).

Dorinta. Simtul. Placerea. Iubirea. Nevoia. Afectiunea.  (Sunt eu, Inima).

Inima, iarta Ratiunea! (tratat de pace)

Copyright (c) 123RF Stock Photos

Inima si Ratiunea. Antagonice si, totusi, simbiotice. Contraste puternice, dar rezultatul tinde a fi uniform. Lupta permanent pentru a domina. Castiga batalii, reporteaza victorii, ajung la final. Tratat de pace? Cedare de teritorii? Ratiunea, dispretuitoare de cele mai multe ori, imaginandu-si ca are dreptul sa invadeze spatiul inimii, sa hotarasca in locul ei. Inima, dorind mereu sa apere teritoriul in care exista ce e mai de pret pentru ea: dragostea. Ne indragostim si ni se intampla ca, pe parcurs, sa respingem iubirea din ratiune sau sa uitam de ea, sa o reprimam, sa o desconsideram. Uneori, domina orgolii si frica de a nu deveni vulnerabil in fata celuilalt, de a nu ceda nimic din teritoriu.  Alteori, uiti ca ai nevoie sa fii fericit, uiti de tine, de cuplu, de omul iubit ori te regasesti intr-o situatie imposibila. Iubirea nu alege de cine sa te indragostesti, cand, cum si cat. Se intampla pur si simplu. Ratiunea te cearta, iti interzice. Se intampla pentru ca vrem. Lupta intre simturi si ganduri, intre sentimente si comportamente, intre principii si atasamente. De cele mai multe ori te simti sleit de puteri. Rationand, simtind. Simtind, rationand. Atunci, poate ar fi mai bine sa inchei un tratat de pace… Pace intre Inima si Ratiune, intre cucerit si cuceritor.

Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n varf de bat.
Ratiunea, privind la dansul, il intreaba cu dispret:
– Ce vrei tu?
– Noi? Buna pace! Si, de n-o fi cu banat,
Doamna noastra-ar vrea sa vaza pe maritul imparat.
La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort
O femeie atat de simpla, dupa vorba, dupa port.
– Tu esti Inima?
– Da, Ratiune!
– Am venit sa mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini.
– Orice gand ai tu, Ratiune, si oricum vei fi sosit,
Cat suntem inca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!
Despre partea inchinarii insa, tu, Ratiune, sa ma ierti;
Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sa ma certi,
Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe-acuma a ta cale,
Sa imi dai un semn si mie din mila Ratiunii tale…
– Cum? Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Ca intreaga mea Ratiune sa se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, Inima, cati in cale mi s-au pus!
Si de crunta-mi Ratiune tu te aperi cu a dragostei scanteie?
Si purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-o femeie?
– De-o femeie, da, Ratiune, caci femeia ce privesti
Nu e om de rand, ea este Inima ce n-o s-o cuceresti.
Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ma cunosti,
Nici ca dragostea sa-nece spumegand a tale osti.
Eu? Imi apar simtul si nevoile si-atasamentul
Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, dorul meu si sentimentul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
N-avem osti, dara iubirea e o afectiune
Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Ratiune! (Altesse)*

Din teama de a nu rani pe cei din jurul nostru, gandim mai mult decat iubim. Devenim sclavii ratiunii, reprimati in taceri si absente, in banal si obisnuinta. Uitam ca pentru a trai cu adevarat e simplu: trebuie sa facem si ceea ce simtim. Chiar daca ratiunea poate da gres, inima va sti sa ierte mereu si sa iubeasca, oricand, oricum, oricat, pe oricine. 

altesseInimii mele

*Fragmentul este „adaptat” de mine din „Scrisoarea a treia” a marelui Mihai Eminescu, fara vreo tendinta de parodiere. Ci doar de exprimare in versurile inegalabilului poet a unei stari obisnuite de fapt: lupta inima- ratiune.

Anunțuri