„Consider un pacat capital nu numai minciuna simturilor in privinta dragostei, dar si iluzia prin care simturile incearca sa creeze o iubire dintr-o dragoste partiala. Eu spun si cred ca cineva trebuie sa iubeasca cu toata fiinta sa sau sa plece, fie ce-o fi, chiar daca viata nu ii va mai oferi decat o totala castitate.” (George Sand)

„Si te-am iubit. Numai asa cum am stiut eu sa o fac. Dincolo de viata asta. Pricepi? Acum imi esti amant, iubit, acela pe care niciodata nu o sa il am cu adevarat. Dar fizic nu am nevoie. Faci parte din mine oricum. Din mintea mea, sufletul meu, gandurile mele. Stii ca dimineata ma trezesc si ma gandesc, nu intr-o anumita ordine, la ce bine ca sunt inca si la ce bine ca esti inca? Si chiar daca nu ai mai fi… desi durerea m-ar crucifica, nu as putea decat sa astept viata viitoare. As incerca sa imi imaginez cine ai fi atunci? In cea trecuta mi-ai fost fiu, sange din sangele meu, pierdut la o varsta mica, da, din vina mea. In viata asta ma pedepsesti: mi te daruiesti, dar nu ma iubesti decat cu portia, nu imi permiti accesul la tine decat cum vrei tu. Am inteles lectia si stiu ca nu te pot avea. Ma gandesc daca nu cumva, karmic, am platit deja. Si nu imi ramane decat sa ma hranesc cu iluzia certa, pff, ce combinatie, ca in viata viitoare iti voi fi mireasa. Intr-un final. Dincolo de toate acestea, stiu un singur lucru: sunt iubire. Am fost, am murit in iubire, prin sati*, m-am nascut din ea si in ea si voi trece spre viata viitoare in acelasi fel. Ma stii, m-ai ales candva sa iti fiu mama… acum iubita si amanta… Ti-am inchinat viata pe rugul mortii. Tu m-ai luat din moarte si mi-ai dat viata.” (Antonia Balan- „Si ne-am iubit in India…”, romanul la care lucrez).

„Oamenii care hotarasc ce este potrivit pentru momentul respectiv sunt cei care construiesc dragostea. Nu exista legi guvernamentale, tabu-uri ale societatii, restrictii religioase, bariere psihologice, obiceiuri tribale sau reguli si regulamente nescrise in ceea ce priveste pe cine, cand, unde si cum poate iubi cineva si pe cine, cand, unde si cum nu poate iubi.” (N. D. Walsch, „Prietenie cu Dumnezeu, un dialog neobisnuit”)

altesseAmantilor, amantelor 

*sati (suttee): practica interzisa actualmente prin lege in India, prin care femeia proaspat vaduva se autoincendia pe rugul sotului mort pentru a-si exprima durerea extrema la pierderea celui drag. Originea acesteia se pierde in veacuri. Nu doar femeile practicau acest lucru, ci oricine avea o afectiune deosebita pentru cel disparut (rude, adepti). De-a lungul timpului, practica a fost reglementata prin legi diferite, de la cele care urmareau incetinirea ei si pana la interzicerea acesteia. Este un act crud, poate, pentru noi, insa o voi trata in romanul meu ca pe o practica ce a facut parte din istoria si cultura tarii pe care o venerez: India.

Mai multe detalii la http://en.wikipedia.org/wiki/Sati_%28practice%29

Anunțuri