ingradinasufletuluimeuAcolo ȋmi fac timp să mă plimb mereu… Admir o frunză, o floare sau un fluture, un curcubeu rezultat dintr-o lacrimă şi o rază de lumină, aleile cimentuite dinspre şi ȋnspre mine. Şi ştiu că este unică, inconfundabilă şi ȋn continuă transformare.

Acolo…

 … am plantat eu şi au plantat şi alţii. Udate cu ploaie de lacrimi şi umbrite de regrete, ȋncălzite de ȋnţelegere, luminate cu iubire, seminţele acelea au rodit. Unele au scos la iveală flori mai frumoase, mândre şi ȋnalte, altele plăpânde fire de iarbă. Mă plimb printre ele pe aleile cimentuite ale unor drumuri către mine şi de la mine către cei pe care i-am iubit… Uneori, aplecându-mă spre un ghiocel de amintire ce se iţeşte de sub o pătură de omăt a uitării, alteori admirând o floare de nu-mă-uita a unei iubiri pierdute şi trecute. Rareori răscolesc pământul reavăn al unui suflet ȋncercat, poate fiindcă mi-este teamă să redescopăr senzaţii şi sentimente de mult apuse, adânc ȋngropate. Sau poate fiindcă ȋmi place aşa cum este acum: proaspăt, umed, tocmai bun pentru a sădi alte seminţe.

…  vin oameni să vândă, să fure sau să dăruiască. Le-am dat voie unora să pătrundă, crezând că vor sosi doar să privească, să ia aminte, să compare sau să ȋnfrumuseţeze. Nu am crezut că pot sădi seminţe de buruieni dăunătoare ca teama, dezamăgirea, suferinţa ori că pot smulge cu rădăcină cu tot florile mele de curaj, ȋncredere şi iubire. Au venit mulţi, ce-i drept, dar puţini au fost cei cu flori alese, veniţi doar pentru a-şi expune propriile lucrări şi pentru a-mi ȋmpărtăşi frumuseţea unor experienţe. Ei sunt cei care mi-au dăruit seminţele unor flori nemaiȋntâlnite, răsaduri de ȋncredere şi ploi de bucurie. Şi au plecat cu mâna goală… căci eu nu am ȋnţeles pe-atunci ce ȋmi dăruiau.

nu sunt unicul grădinar. Fac schimb de experienţă. Azi plantez un răsad de curaj şi o sămânţă de prietenie, apoi aştept să crească la fel cu cele ale grădinarului ce mi le-a vândut sau dăruit. Din când ȋn când, ȋmi expun florile sufletului la o expoziţie. Nu am niciodată grijă să văd cui le arăt. Ȋncerc uneori să le protejez de cei care vin chiar şi cu buruieni. Nici o floare nu este urâtă şi nici rea, chiar şi buruienile pot fi utile. Nu aş putea să ştiu cât de frumoasă este grădina sufletului meu dacă nu aş avea cu ce să o compar. Buruienile altora, seminţele răspândite inutil pe-aici… nu mă mai ȋnfricoşează. Dacă grădina sufletului meu place este pentru că… la ea au contribuit şi alţi grădinari.

pierderile lasă ȋn urmă câştiguri. Da, unii fură răsad de iubire şi curaj, lasă ȋn urmă deşertăciune şi teamă, alţii cred că au tot dreptul să calce peste firele verzi şi subţiri de iarbă sau să smulgă cu tot cu rădăcini flori de nu-mă-uita, de ȋncredere, de optimism, de bunătate, să fugă cu ele ȋndesându-le ȋntr-un buzunar ascuns la piept. Din neştiinţă, neputinţă sau invidie, din răutate ori nevoia de a fi la fel. Aceia nu se zbat să ȋşi creeze propria grădină a sufletului, ci ȋncearcă să fure, să rupă, să imite, să strice ceea ce au plantat alţii. Ȋi compătimesc pe cei care nu ştiu să iubească decât prin imitaţii. Căci copiile nu vor fi niciodată la fel de frumoase ca originalul. Iar eu… ȋn grădina sufletului meu ȋmi fac timp să mă plimb mereu… Admir o frunză, o floare sau un fluture, un curcubeu rezultat dintr-o lacrimă şi o rază de lumină, aleile cimentuite dinspre şi ȋnspre mine. Şi ştiu că este unică, inconfundabilă şi ȋn continuă transformare.

Astăzi, ȋn ajun de sărbătoare, vă doresc să vă faceţi timp să pătrundeţi şi ȋn grădina sufletelor voastre. Să lăsaţi oamenii dragi să admire, să ude, să planteze şi să ȋncălzească cu iubire şi ȋnţelegere. Căci nimic nu poate ȋnnobila mai mult o grădină a sufletului decât dragostea!

Familiei mele

sursa foto: morguefile.com

Anunțuri