Antonia Balan - Te iubesc, Filip!A venit şi primul interviu, datorită revistei „Orizonturi Literare”. Aveţi mai jos un extras din el, alături de câteva fotografii de la lansarea cărţii. Mulţumesc Mihai Viorel Dragomir („Orizonturi Literare”) şi Valentin Dilţă (Art Dv Media).

De când există această pasiune pentru literatură?

Dintotdeauna.Antonia Balan - Te iubesc, Filip! Am senzaţia că m-am născut citind şi scriind, că aceste însuşiri au fost tot timpul acolo, nu le pot da neapărat date cronologice. Întotdeauna am simţit nevoia să mă exprim dincolo de vorbe, prin cuvinte, orânduindu-le în scris.

Cum ţi-a venit ideea cărţii? Cum a luat naştere cartea?

Nu ştiu dacă ar conta foarte mult de unde a pornit ideea cărţii. Mai important este mesajul acesteia. În viaţă nu m-am raportat întotdeauna la început sau la eforturile de pe parcurs, ci la rezultat. Ideea unui roman de genul am avut-o de foarte mult timp, cred că din adolescenţă, din pricina anumitor drame din familia mea. Nu aş vrea să intru în amănunte. Mai important este mesajul. Dar, într-adevăr, momentul la care am scris-o şi conjunctura au fost cele potrivite.

Care este mesajul general al cărţii şi cât timp a durat până a prins viaţă această carte?

Mesajul general al cărţii este iubirea. Iubirea şi legile ei. Acea lege a echilibrului, a compensării, a împlinirii. Care rupe un cerc vicios. Este iubirea dincolo de sexualitate, de reguli sociale, de stabilirea moralului şi a imoralului, de suferinţă… Este iubirea pură. Aceea care nu va ţine cont de nici o interdicţie, care trebuie să se înfăptuiască dincolo de orice concepţii şi credinţe. Este, dincolo de rândurile ei, un îndemn la reflecţie şi sinceritate. Cine suntem noi şi ce rol avem în propriile noastre vieţi? Suntem împliniţi cu adevărat în iubire, în cuplu? Ori mergem în virtutea inerţiei? Ne datorăm nouă înşine/ însene cel mai sincer răspuns pe care îl putem da. Antonia Balan - Te iubesc, Filip!La finalul cărţii putem reflecta puţin la ce am schimba sau nu în iubirea noastră, în cuplu, în profunzimea fiinţei. Ne ghidăm mai mult după regulile altora, ale societăţii, ale etichetelor puse de cei din jur sau ne urmăm propriul drum, ştiind ce ne dorim realmente de la noi? Cred că trebuie să abordăm aceste aspecte cu multă sinceritate faţă de fiinţa noastră, faţă de cuplul pe care îl formăm în iubire. Eu cred cu tărie în sufletul pereche, în acea jumătate imperfectă cu care să formezi un tot cât mai apropiat de perfecţiune. Nu cred deloc în judecata de valoare de gen: “Oamenii nu se schimbă niciodată!”Sunt de părere că se schimbă zilnic atât fizic, cât şi emoţional. Că fiecare om poartă măşti diferite. Că poţi ajunge la sufletul lui încercând să treci de ele. Dar cred că cel mai important este să le dăm noi înşine/ însene jos şi să avem curajul şi sinceritatea, indiferent de ce vom descoperi, să ne privim, profund, în propriul suflet. Faceţi acest exerciţiu. Fiţi sinceri, dincolo de comoditate, confort, obişnuinţă, inerţie, precepte şi prejudecăţi… daţi-vă şansa să vă descoperiţi, să faceţi cunoştinţă cu propriul suflet. Cine este Filip? Vă las plăcerea de a-l descoperi citind romanul. L-am terminat în două luni, fiindcă am ştiut unde îmi doresc să ajung.

În urmă cu aproximativ o lună, ai avut lansarea de carte. Te rog să ne spui cum a fost, povesteşte-ne…

Emoţionant. Antonia Balan - Te iubesc, Filip!În decurs de câteva ore mi-am văzut întreaga viaţă trecând prin faţa ochilor datorită oamenilor prezenţi acolo, cunoscuţi sau necunoscuţi. Din planul profesional sau planul personal. Însă am simţit cu adevărat că fiecare venise pentru a fi fericit alături de mine în realizarea unui vis în care prea puţini au crezut şi chiar mai puţini mi-au dat vreo şansă de reuşită. Viaţa mi-a rezervat împlinirea tuturor visurilor pe care le-am avut, însă am plătit întotdeauna cu pierderi şi suferinţe. Marii absenţi au fost copiii mei (din motive obiective) şi părinţii (care au plecat la întâlnirea cu Universul de mult timp). Am simţit însă iubirea lor de acolo de unde era fiecare. Am regretul că nu le-am mulţumit niciodată părinţilor mei pentru ceea ce au făcut pentru mine, atunci când erau încă în viaţă. Însă de când au plecat amândoi, în urmă cu mulţi ani, mi-am făcut o promisiune: în tot ceea ce fac va exista un omagiu adus Danei şi lui Florentin, părinţii mei, şi o părticică din lecţiile lor de viaţă se va regăsi în realizările mele. Eu reprezint urmele părinţilor mei pe acest pământ, iar băieţii mei vor duce mai departe urmele existenţei mele efemere aici. Prezenţa fizică nu este neapărat necesară, câtă vreme ştiu că ne leagă legile iubirii. Le mulţumesc pe această cale încă o dată tuturor celor care au contribuit la definirea fiinţei mele, precum şi celor care au dorit să îmi fie alături la lansare. Mulţumiri unui cuplu drag sufletului meu: Michiela şi Vasile Poenaru (eLiteratura), editorii, care au crezut în potenţialul meu, ajutându-mă în realizarea acestui vis.

Continuarea interviului aici (de la pagina 16). Îmbrăţişări! Altesse

La mulţi ani, sora mea!

Anunțuri