Mai departe!La fel ca și voi, și eu am primit lovituri crunte de la viață. Oamenii au fost cei care m-au dezamăgit mereu, însă tot ei sunt cei pe care îi iubesc cel mai mult. Și tot ei au fost cei care, prin simple vorbe sau gesturi, m-au încurajat să continuu. Unii au făcut asta chiar fără să știe. Mesaje scurte, dar cuprinzătoare, prin care alte femei îmi spun că le inspir, că se regăsesc în scrierile mele, că le alin sufletele sau că mă citesc cu plăcere… bărbați care m-au criticat spunându-mi că sunt dificilă, frustrată, complicată și m-au judecat fără a mă cunoaște… îmbrățișări primite atunci când trebuie, oameni providențiali iviți din neant și dispăruți la fel… Visuri, planuri construite cu migală zilnic, însă dărâmate ca un domino, într-un joc implacabil al destinului. Am căzut, m-am rănit, mi-am spart sufletul, l-am adunat, m-am reconstruit, am sperat, am urât și iubit în egală măsură, m-am târât, m-am întrebat, m-am ridicat și am hotărât: Antonia merge mai departe!

            Merg mai departe…

… chiar dacă, uneori, în suflet am un gol care nu știu de unde provine. Dar negociez mereu cu el. Uneori câștigă câte o porțiune de suflet, alteori reușesc să îl gonesc, fiindcă îmi invadează teritoriul nejustificat. Însă știu un lucru: își așteaptă sufletele care îl vor umple.

… indiferent de etichetele puse de alții. Am învățat să nu îmi mai pese, fiindcă cine vrea cu adevărat, cine mă iubește și mă prețuiește există în viața mea. Cine nu e- a făcut loc altora. Câștigul e al meu, sunt convinsă.

… și visez mereu. Cred cu ardoare în toate visurile mele. Unele par imposibile, altele poate, aparent, nu-și au rostul. Dar am învățat că totul are un sens, că nimic nu e întâmplător și că, atunci când am să pierd speranța, voi pierde totul.

… și nu mă interesează cărările de stânga, de dreapta sau dinapoi. Poate doar în măsura în care mă opresc puțin să culeg o lecție de viață, dar revin la drumul meu drept, inițial, cel care mă va duce acolo unde știu că trebuie să ajung.

… și nu mă îngreunez cu bagaje  nefolositoare, fie că le numesc atașamente toxice, dependențe, amiciții sau prietenii false, fără scop precis, cu un substrat nociv, lucruri materiale prin care să îmi demonstrez potența. Prefer valorile de alt gen… respectul, bunul-simț, prieteniile constructive, alăturările evaluative, simplitatea omului de alături, dar iubirea lui complexă.

… și îmi dau seama că omul cel mai valoros din viața mea sunt eu. Și nu am de gând să nu îmi acord singură iubire, respect, atenție. Înainte de orice valoare materială, trebuie să investesc în mine, în legăturile cu familia mea, în ceea ce mă definește, (re)construiește și determină să… merg mai departe!

            Tu, prieten drag, care citești acum aceste rânduri… nu-i așa că faci la fel?

altesseȚie!

Sursa foto: MorgueFile.com

Anunțuri