infirm sufletesteNu dedic acest post cuiva anume. Poate, doar, mie. Am învățat o lecție dureroasă într-un final. Am avut alături părinții infirmi fizic. Și am lucrat ani alături de persoane cu diferite dizabilități. Am urmat o facultate în care, dacă nu ești dedicat, voluntar, empatic și uman nu ai ce căuta acolo: asistența socială. Am crezut, cred și voi crede întotdeauna în oameni, în singura calitate a unuia și multiplele defecte. Mă raportez mereu la mine, la existența mea, la părinții mei, la societate în general. Și am găsit o categorie, ce-i drept, care nu prea mi-a apărut în cale, dar care m-a marcat. Categoria oamenilor infirmi sufletește. Da, ei există, uneori caracterizați de o diformitate a traumelor vieții lor, a neputinței lor, a anumitor cauze ce au determinat cioplirea sufletului lor în piatră. Acest lucru ar fi de iertat, dar nu și în condițiile în care piatra aceea te lovește pe tine sau oamenii din jur. Poate nu am avut treabă cu viața acestora, poate am văzut un final sau poate am văzut un cuprins, însă concluzia mea rămâne aceeași: asemenea amici, prieteni, rude- femei, bărbați- nu au ce căuta pe lângă mine. Fără drept de apel. Și am mai învățat ceva: niciodată nu am să refuz o mână întinsă cuiva infirm fizic. Dar cu siguranță am să mă gândesc de zece ori înainte să dau un deget cuiva infirm sufletește. Fiindcă s-ar putea să rămân fără toată mâna.

Simptomele acestei boli:

–  om caracterizat doar de verbul „a lua”, nu și „a da”, de „a pretinde”, nu si de „a ruga”, de „a folosi”, nu și „a mulțumi”.

–  incapabil să recunoască nevoia de atașament, mânat doar de ideea de a fenta pe cei din jur sentimental, emoțional, pe nevoia de încredere și ajutor.

–  dornic să obțină pentru orice ajutor  așa-zis oferit un folos material, intelectual sau de altă natură, chiar dacă ești prietenul, amicul, ruda lui. Prietenia este o relație manifestată doar unidirecțional, tu îi ești dator, doar îi ești amic/ rudă, dar el ție doar contra unor recompense.

– are grijă mereu, când are nevoie de tine, să te cumpere cu vorbe prețioase, pompoase, să-ți acorde timp până obține gratis ceea ce dorește. Când vei avea nevoie de el, nu va avea niciodată timp decât dacă îl recompensezi.

– urmărindu-i comportamentul și cu cei din preajma lui, îți dai seama că evită să își manifeste afecțiunea. De fapt, nu prea are ce să își manifeste. De fapt, nici dacă ar avea nu ar vrea să-și manifeste.

–  se ascunde mereu sub o atitudine serioasă, săritoare în aparență, nu reușești să îi dai jos o mască pentru că dai de alta… te minte cu zâmbetul pe buze, te folosește pentru relații, intelect, finanțe, speculează sentimente și fuge întotdeauna de responsabilitățile de ordin emoțional ale unei amiciții/ prietenii/ rudenii/ cuplu.

– are mereu o poveste lacrimogenă în buzunar, doar pentru a te impresiona, mai ales dacă ești un suflet emotiv, sensibil, empatic. Este lăudăros și se dă jos de pe soclu, aparent, ca să urci tu doar cât are el nevoie. Apoi, ești deja azvârlit, cu dezamăgiri in suflet. Fiindcă tu înțelegi cu totul altceva din prietenie/ relație. El, doar ce îi convine.

–  dacă ai ghinionul să fii măritată cu o astfel de persoană… chiar ai ghinion. Vine când vrea, pleacă la fel, te îmbracă în bani (căci din cauza asta lipsește, nu?!), tu ai locul tău bine stabilit (acasă, mămoasă, mumoasă), el … triumfător în pat cu alta în cel mai bun caz. Pe care o șterge de pe-o listă, vânând-o pe următoarea. Ce mai, veritabil Cassanova de provincie.

– nu ai să îl auzi recunoscând că greșește și nici că îi pare rău, chiar dacă relația voastră e doar una superficială, de amiciție, amantlâc sau intră la „și altele”. În schimb, fii convins/ ă că va povesti de tine altora ca despre „amicul ăla prostovan”, cum ați băut împreună pe banii tăi sau, dacă ești femeie, cum și în ce fel te-a încercat/ prostit.

– dacă îi ești soție, sigur tu vei fi de vină pentru impotența lui: nu te mai poate iubi ca la început, nu te poate prețui, nu te poate părăsi, nu te poate lăsa să îl părăsești ș.a.m.d.

–  nu are elementele necesare afecțiunii naturale: saluturile specifice, gesturile, cuvintele, privirile, respectul sau bunul-simț necesare, fiindcă el consideră orice relație ca fiind o modalitate de satisfacere a plăcerii proprii, indiferent de ce natură. Restul e umplutură.

     În categoria aceasta intră, deopotrivă, și femei, și bărbați, nici măcar nu îi categorisesc pe gen. Pentru mine, această boală are o singură denumire: impotență sufletească. Și un singur remediu: abstinența.

Anunțuri