Trezeste-te, parinte!Fenomenul violenței în familie a revenit iar în atenția noastră odată cu difuzarea anumitor imagini la televizor. Mă uit foarte rar, însă atunci când o fac mă îngrozesc. E adevărat, se dorește a fi un semnal de alarmă, însă difuzarea zilnică a unor astfel de reportaje poate avea și efectul invers scontat. Nu despre acest lucru vreau sa vă vorbesc, ci despre propria abordare asupra unor aspecte de genul alături de cele care pot defini o persoană pe viață.

  Am crescut într-o familie monoparentală, în care îmi vedeam mama seara, atunci cînd venea de la serviciu. Îmi amintesc că încercam de cele mai multe ori să mă fac cât mai puțin observabilă, că nu alergam de fericire în fața mamei și că, oricât dor aș fi avut de ea, prima emoție, primul impuls era cel de frică și de fugă. Eram „taxată” pentru orice era greșit, chiar dacă acest lucru era o eroare ce nu-mi aparținea- spre exemplu sora mea greșise. De aceea îmi spun mereu că m-am maturizat mult prea devreme, de aceea merg pe principiul că momentele copilăriei sunt definitorii pentru personajul pe care îl vei juca în viața ta de mai târziu, de aceea sunt conștientă că este imposibil ca anumite traume sau experiențe negative trăite atunci când ești mic să nu aibă impact la maturitatea fizică. Uneori am tendința de a considera că întreaga noastră viață este marcată de primii pași, ai celor 7 ani de acasă. În acea perioadă m-am interiorizat mult, iar definitorii pe atunci au fost: comparații și diferențe în atitudinea celor mari vizavi de mine și sora mea, lipsa elementelor afective și pozitiv- motivaționale (sărutări, îmbrățișări, complimentări, felicitări, recompensări), aducerea aminte în permanență a locului ocupat de mine în viziunea celorlalți și a absenței tatălui din viața mea („tu ai doar mamă”, „ești săracă”, „nu mă joc cu tine”, „X, Y, Z sunt mai… și mai… decât tine”), raportări inutile asupra a ceea ce sunt părinții în societate și nu asupra rezultatelor obținute de mine (excelam la învățătură), excluderea pe baza unor raționamente imbecil- deductibile din grupurile celor mici (tot ce era puțin diferit de patternurile societale era perceput ca fiind anormal).  Am crescut timidă, retrasă, niciodată nu mi-am perceput realmente frumusețea fizică și nici nu am știut să primesc complimente. Am apelat de-a lungul vremii la diferite tertipuri de a ieși de după zidul de protecție creat de către mine special pentru a nu fi rănită, observată sau dezamăgită. Ani de lucru cu mine însămi, de a tempera tendința de a cădea în extrema cealaltă.

            Fiul meu cel mare mi-a mărturisit în urmă cu ceva timp că a avut unele momente în care percepția vizavi de mine era în primul rând teama, apoi dragostea de fiu. Țin minte că prima oară am plâns. Mi-am dat seama că, pentru o perioadă de timp, perpetuasem modelul parental văzut în copilărie. Involuntar, instinctiv, inutil… deși îmi jurasem că niciodată copiii mei nu vor trece prin aceasta. Momentul decisiv pentru schimbarea mea a fost acela în care am ales să urmez asistența socială, una dintre cele mai bune alegeri ale vieții mele. Astăzi sunt în măsură să înțeleg nu doar unde am greșit eu, ci unde am reușit să îndrept eroarea. Astăzi sunt capabilă să îmi dau seama unde au acționat traumele copilăriei, să previzionez unde vor acționa și să iau decizii în cunoștință de cauză. Astăzi sunt îndreptățită să vă mai spun că „Bătaia NU e ruptă din rai!” Dimpotrivă!

            Bătaia NU e ruptă din rai!

… ea nu face altceva decât să rupă de fiecare dată, încet- dar sigur, relația dintre părinte și copil, aceea care ar trebui construită pe încredere și iubire. În schimb, construiește de fiecare dată, încet- dar sigur, o relație de subordonare de tipul „Eu te-am făcut, eu te omor!”, de genul „Cel mai puternic deține controlul”. Atenție, în viață relația de subordonare se poate inversa! Ea distruge încrederea micuțului în sine însăși, dar și în cei care ar trebui să îi fie exemple, mentori, în cei apropiați, în familie, în adulți.

… ea poate crea reflexe și atitudini condiționate care, pe viitor, vor fi nu tocmai cele potrivite. Copilul înțelege că agresivitatea dă putere și control celui care o deține, motiv pentru care va face asocieri inexacte și el va perpetua cel mai probabil comportamentul (mai ales dacă este băiat) ori va deveni mult prea introvert și fricos (preponderent dacă este fată). Un experiment interesant găsiți aici: http://www.despresuflet.ro/forum/psihoterapia-comportamentala-f109/albert-bandura-si-teoria-invatarii-sociale-t1862.html

… ea scoate la iveală o parte existentă în noi, aceea a agresivității înnăscute (pe care cândva strămoșii noștri o foloseau în scopul supraviețuirii), dar o denaturează totodată, creând tipare comportamentale de nedorit. Poate fi și un efect al frustrărilor proprii. În loc să căutăm, ca părinți, modalități prin care să oferim copilului modele de manageriere a tendinței agresive a celui mic, noi alegem să augmentăm modelul agresivității prin propriul exemplu și propria conduită cu micuțul.

… există o multitudine de alte soluții prin care noi să învățăm să fim părinți, respectându-le totodată copilăria celor mici. Este o perioadă a vieții cu care ei nu se vor mai întâlni, care creează repere fundamentale pentru viața de adult și ar trebui tratată ca atare. Conștiincios, învățând, citind, simțind, recompensând. Să înțelegem că a fi părinte este cel mai frumos, dar și cel mai complicat rol al vieții noastre. De noi și de învățămintele noastre depinde structura emoțională și relațională de bază a viitorului adult.

      Nimeni nu s-a născut părinte, dar toți ne-am născut copii. Să ne tratăm copiii așa cum ne-am fi dorit noi să fim tratați în propriile familii. Să ne privim în oglindă și să ne dăm seama că, dacă nu ne place adultul ce-l vedem, acesta este un rezultat al educației părinților cumulat cu mediul. Acum, să ne gândim ce adult ne-ar plăcea să fie copilul nostru, ce relație ne-am dori cu el atunci când va crește… și să acționăm ca atare. Modelul meu? Trezește-te, părinte, și înțelege că mâine vei fi bătrânul copil ce are nevoie de îndrumare, iubire, atașament, grijă, că vei fi poate în postura celui slab și mic. Și nu ți-ai dori niciodată ca al tău copil să te trateze cu Bătaia ruptă din rai!

altessePărinților!

 

Anunțuri