Nu mă supăr atunci când mă judecă cineva, mă etichetează, se ia după aparențe, îmi caută doar defectele (pe care reușește să mi le scoată în evidență trecând peste umilele-mi calități)… Nu mă întristez atunci când un om necunoscut vorbește la adresa mea fără a mă cunoaște… Nu mă înfurii atunci când mi se reproșează că sunt diferită, doar pentru că nu mă încadrez în anumite tipologii comportamentale dorite și nu respect în primul rând decât ceea ce îmi dictează conștiința… Nu mă plâng dacă ceilalți mă pun în situații dificile și nici dacă intru eu singură în ele… Nu mă victimizez inutil și nici nu cerșesc atenție… Nu dau sfaturi având doar o privire de ansamblu și nu una de detaliu și nu iau în considerare sfaturi de acest gen… În ultima perioadă, tot mai des am fost întrebată cine sunt eu. Am ales să vă spun cine NU sunt EU!

  • NU sunt și nici nu îmi doresc să fiu exemplu de moralitate, etalon al unei relații reușite sau al puterii unei femei. Fiindcă ar însemna să nu îmi asum eșecurile, neputințele, hipersensibilitatea sau alegerile (poate la marginea moralității), dintr-un trecut mult prea îndepărtat. Ar însemna să port o mască sau mai multe și să nu recunosc că sunt o femeie care a greșit în relația ei din prea multă iubire sau prea multă indiferență. Că puterea de a merge mai departe a sosit după nopți de plâns sau dezamăgiri crunte, de stat în genunchi în rugăciuni sau privit în oglindă o străină, de urlete mute, de neputințe, de eșecuri, de căutări și (re)găsiri. Că am murit emoțional și am înviat, că am acceptat uneori compromisuri, că am cunoscut treapta de jos a umilinței, dar și pe cea de sus a respectului, încrederii și bunului-simț. Că loviturile cele mai crunte le-am primit de la oamenii pentru care mi-aș fi dat viața din dragoste, de la cei în mâna cărora mi-am pus sufletul, crezându-l la adăpost.
  • NU sunt și nici nu îmi doresc să fiu vreodată perfectă, nici să tind spre vreo perfecțiune fizică ori să mă încadrez în vreun standard de felul acesta. Consider că în relațiile interumane, ca și în interiorul tău, nu perfecțiunea este necesară, ci echilibrul. Eu pe acela îl caut. Echilibrul între ceea ce sunt și cine sunt, între ceea ce ofer și ceea ce primesc, în mine, cu mine, în doi, în noi, în diferența dintre sinele real și cel ideal, imaginea din societate și apropierea ei cât mai realistă de adevărata EU. Iar pentru aceasta, evit pe cât pot măștile ipocrite ale vreunei imperfecțiuni mascate în ce bună, frumoasă, morală, gospodină, devotată sunt eu! Fiindcă mai degrabă cred că imperfecțiunile fiecăruia dintre noi și arta de a le împleti, aceea este adevărata provocare a vieții, aceea dă frumusețe vieții, aceea îți oferă lecțiile. Evident, ca orice femeie, am și îmi păstrez rezervele unui mister imposibil de descifrat chiar și de către mine 🙂 Și mai cred că orice persoană/ relație/ conjunctură sunt perfectibile, păstrând același echilibru. Al împăcării cu tine însăți, drumul tău, menirea ta.
  • NU sunt și nici nu îmi doresc să fiu cumva pentru că așa trebuie. Pe acest pământ îmi trasez și urmez al meu drum pentru că așa sunt alegerile mele, lecțiile mele, eșecurile mele, pierderile mele. Nu ale celor din jur. De aceea, întotdeauna încerc și chiar reușesc ca amprenta personală să fie vizibilă atunci când este vorba despre ceea ce mă caracterizează, ceea ce fac, ceea ce creez, cum iubesc și cum relaționez. Să îmi accentuez unicitatea și individualitatea fără a leza amprentele personale ale celorlalți.
  • NU sunt și nici nu îmi doresc să fiu răspunsul la întrebările celorlalți, preșul de la intrare al vreunui bărbat, întruchiparea feminismului, promotoarea vreunui curent, fraiera cuiva, persoana care întoarce întotdeauna și celălalt obraz, femeia întreținută, folosită sau jignită fără să riposteze, încadrată și bifată pe o listă, curtată de bărbați implicați în alte relații, rivala alteia, sfetnic/ duhovnic al aventurilor altora, implicată în relații de prietenie inutile și inechitabile.
  • NU sunt mincinoasă, ignorantă și imatură. Îmi asum alegerile și nu fac rău cu bună știință oamenilor, fie apropiați, fie străini, privind din toate punctele de vedere. Nu mă ascund sub falsitatea unei relații de ochii lumii și nici nu sunt dependentă emoțional/ financiar de cineva în așa fel încât să îmi uit/ reneg esența de femeie. Nu mă prezint sub măști, nedevoalând cine sunt, ce emoții, sentimente am, urmărindu-mi doar propriul interes, rațional, călcând pe ceilalți și pe sufletele lor. Nu am nimic de demonstrat nimănui decât mie însămi.
  • NU sunt și nici nu îmi doresc să fiu o soție/ iubită/ parteneră ridicolă, cu care să îți fie rușine, pe care să o ascunzi în casă și la care să te întorci din obligație. Nu iubesc până într-acolo încât să accept orice! Nu o să mă vadă nimeni niciodată milogindu-mă, cerșind, urmărind, controlând, dominând, gelozind într-o admirabilă uitare de sine sau venerabilă nebunie. Pe unele le fac cu măsură, urmărind să nu îmi pierd demnitatea de femeie căzând într-un ridicol inerent. Nu aștept la nesfârșit și nici nu trag cu dinții de ceva ce nu mai merge. Iert, dar nu uit! Nu știu să păstrez un om lângă mine prin șantaj emoțional și nici să plec capul doar pentru că sunt femeie. Știu să spun Stop! atunci când gradul meu de toleranță îmi transmite alerte că e la nivelul de avarie sau mai rău.

Sunt o femeie care știe ce vrea de la ea însăși, de la viața ei. Sunt o femeie care funcționează cel mai bine în doi, prin iubire, respectând unicitatea, libertatea și alegerile celui de alături. O femeie care va ajunge la destinația propusă, bucurându-se de drumul până acolo, singură sau în doi, dar întotdeauna demnă și sigură de sine.

Anunțuri