„Viva Revista!” – ultimul spectacol pe care l-am văzut la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. După ceva ani de căsnicie și singurătate în doi, omul de lângă mine a înțeles că sufletul meu se hrănește cu iubire și artă. Că, pe lângă romantismul de care și-a amintit, neuitatul trandafir alb, sărutul de mână și șoaptele de alint, nu îi trebuie deloc mult să mă cucerească mereu. O invitație la un teatru, la film, o ieșire la un cenaclu literar sau o plimbare în doi, de mână, pe o alee în parc, și timp acordat nouă. Poate sună siropos sau învechit, dar asta sunt și acesta este și farmecul meu. Al nostru. Al redescoperirii frumuseții unor clipe romantice și al unei complicități transmise prin priviri și atingeri, în doi.

Dorindu-mi să uit de lunile grele trecute, de problemele întâmpinate și de stres, m-am bucurat mult auzind de Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Cristina Stamate, Vasile Muraru și alții. Voi râde cu pohtă! am gândit entuziasmată. La intrare, R. m-a lăsat, galant, să aleg locurile. Am ales ultimul rând, ultimele locuri pe mijloc. Nu o să vă povestesc prea mult despre emoțiile simțite, despre lacrimile din ochii mei fiind atât de aproape de monștri sacri ai scenei. Nici de emoțiile transmise de acolo, din lumina reflectoarelor, în vreme ce sufletul meu se hrănea cu frumos. Am să vă las să le descoperiți singuri, mergând la spectacol.

 Am să vă spun doar două momente care m-au emoționat până la lacrimi și m-au făcut instinctiv să caut mâna iubitului meu. Unul dintre acestea a fost cel interpretat de Cristina Stamate, care, în circa zece minute, a trecut prin toată viața de artistă, adresându-se spectatorului său. Acela care nu mai merge la teatru decât foarte rar, acela care ar trebui să își aducă acolo familia, copiii, căci nimic nu e comparabil cu emoția pe care o simți la fața locului. Acela care mai vine încă acum, cât va mai avea unde. Un mesaj subtil al unei lipse acute de timp, de bani, de interes față de teatrul românesc și nu numai, manifestat de mulți dintre noi. Și totuși biletele sunt ieftine: 20-30 lei. Un pachet- două de țigări în minus pe lună, o sticlă de vin mai rar, o zi- două fără mașină spre serviciu… dar trei ore de emoții intense, incomparabile, care te îmbogățesc cultural, sentimental, social. Care te leagă de omul de alături, de cei de pe scenă. Am rămas în minte cu câteva cuvinte din monologul artistei: Ce poate fi mai singur pe lumea asta decât o femeie singură? Dar niciodată nu am fost singură fiindcă v-am avut pe voi, spectatorii mei.

Alexandru Arșinel Viva Revista!Al doilea moment la care mi-au dat lacrimile a fost cel al lui Alexandru Arșinel care a interpretat o melodie ce mi-a atins sufletul la maximum. Spicuiesc câteva cuvinte: am fost fericiți, alături am depășit greul, să-mi păstrezi ultimul dans. Poate nu erau chiar acestea, dar mesajul era foarte clar pentru mine. Atunci am simțit mâna soțului meu peste a mea și ne-am strâns unul în celălalt, ascultând melodia ce m-a trecut prin atâția ani de căsnicie în doar două-trei minute. Mi-am spus în gând că voi reveni. Și vă spun și vouă așa:

Mergeți, oameni frumoși, la teatru. Cumpărați, oameni buni, cărți, CD-uri, plătiți bilete la filme. Arta presupune emoție, trăiri la intensitate maximă. Dincolo de orice rând al unui scriitor, scenă a unui regizor și actori, cuplet sau monolog, pensulă trasă pe o pânză… există sufletul artistului cu dramele, iubirile și neîmplinirile sale. Citiți-le, vizionați-le, admirați-le, retrăiți-vă iubirea, îmbogățiți-vă sufletul. Petreceți timp în doi!

Iar eu, indiferent unde voi fi, știu că am să păstrez ultimul dans pentru bărbatul care mi-a dovedit cea mai mare iubire și cel mai mult respect: soțul meu.

Ție, R., cu dragoste

Anunțuri