si tu esti o minune micaNu, nu am eu toate problemele din lume. Nici măcar pe cele mai grave. Nu, nu sunt eu cea mai nefericită soție… nici măcar nefericită nu mai sunt. Nu sunt eu în cea mai gravă depresie, singurătate, stres ori epuizare. După cum nu sunt nici o femeie care iubește atât de mult încât își calcă în picioare demnitatea și uită de sine. Și nu, nu mai sunt acea persoană care își asumă rolul de salvator decident mereu, negând propriile nevoi. A, să nu uit, nici nu mai mi-este frică să îmbătrânesc! Pe deasupra nici nu mă mai ghidez după fraza de poveste Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți… Mi-am tratat dependența emoțională și mi-am dat seama că nu trebuie să mă mulțumesc cu mai puțin decât merit. Că fiecare etapă a vieții își are importanța ei, iar fiecare situație este o lecție de viață, în timp ce în fiecare om, oricât de urât ar părea, există o părticică de frumos.

            Am înțeles că nu trebuie să condamn pe nimeni pentru alegerile mele, greșite sau nu. Nici pe mine, nici pe partenerul meu, nici relația. Apoi, să fac pace cu trecutul. Cândva mi-am propus să-mi depășesc propriile limite, să-mi caut sensul în viață. Să nu mai spun niciodată că nu pot, nu vreau sau mi-e frică. Să definesc altfel iubirea, să mă (re)întâlnesc cu mine. Să las în urmă prejudecăți, principii eronate, închistări și tabuuri. Să nu renunț niciodată atunci când intuiția îmi spune să merg mai departe. Să citesc printre rânduri și să cred în ceea ce simt. Să înțeleg că am o viață și mie-mi sunt datoare. Că nu trebuie să fiu în rândul lumii, ci în rândul meu, pentru că sunt cel mai important om din viața mea. Mi-am redefinit conceptul de iubire, de parteneriat, de căsnicie, am învățat să mă iubesc și să nu mai am așteptări decât de la mine. Nu știu dacă sunt pe drumul cel bun, important este că sunt pe drumul meu. Dar toate acestea au pornit de la o călătorie. Aceea de regăsire, începută cândva într-o țară străină, continuată în țara mea și neterminată încă. În aceea, pe undeva, într-o stație, pe drum, am găsit o Minune Mică. Și în cutiuțele ei am aflat că nu, nu am eu toate problemele din lume. Nici măcar pe cele mai grave. Că sunt fericită fiindcă sunt iubită de omul de alături, iar felul lui de a mă iubi este unic, chiar dacă nu îl înțeleg uneori. Dar îl simt. Rânduri… Gânduri… am făcut cunoștință cu propriile mele nevoi, cu sinceritatea față de mine, cu criza vârstei de mijloc. Cu (in)dependența mea, pe care am tratat-o încet și sigur împărtășind omului de alături suferințele mele lăuntrice și nevoia unui echilibru emoțional în relație, a unei implicări echitabile și a unui ajutor reciproc în decizii. Mi-am redescoperit feminitatea, căci mai mereu îmi asumam rolul de salvator decident, uitând de propriile nevoi.

            Dar mai presus de orice, printr-o Minune, am schimbat prisma prin care priveam lucrurile, oamenii, întâmplările. Nu mai privesc partea goală a paharului, ci pe cea plină. Nu mă mai gândesc ce vid era în sufletul meu, ce goală era viața mea sau că de atâtea ori am vrut sa renunț… ci la cât de plină este de iubire, în primul rând. De oameni. De frumos. De situații și lecții de viață. Și nu mai spun că vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți, ci atât cât ne e dat… Mulțumesc Universului că zilnic mă trezesc încă, în timp ce mulți alții ar fi dorit să aibă această șansă. Știu că dacă mă aflu aici este pentru că am în viața mea minuni. Înfăptuite de oameni, ei inșiși minuni. Știi? Și tu ești o Minune Mică. Și tu, și tu, și tu…

Articol înscris în concurs pe site-ul Minune Mică (psiholog Mona Georgescu)

UPDATE 07.11.2014 . Articolul a obținut locul al doilea, iar premiul nici nu putea fi mai bun! Invitație pentru weekend la workshop de constelații familiale 🙂 Mulțumesc!

Anunțuri