„Dacă s-ar putea vedea de undeva, de sus, un loc de pe Pământ dintr-o perspectivă care să permită o percepție completă asupra realității, s-ar observa că toate persoanele aflate în acel loc au fost atrase la o distanță determinată de forța de atracție generată de fiecare trecător în parte. Nimeni din acel loc nu se găsește acolo întâmplător, a fost adus prin dorință, a fost chemat cândva prin gând sau are menirea de a atrage pe careva din jur în largul vieții, de a găsi împreună un sens de a trăi.” („M-am născut să te întâlnesc”, Adriana Ungureanu)

„M-am născut să te întâlnesc” (Adriana Ungureanu)

„M-am născut să te întâlnesc” (Adriana Ungureanu), comenzi 0722.156.408/ info@epublishers.info

            Mi-am ridicat ochii după ce am citit și ultimul paragraf al acestui roman… apoi i-am aplecat iar. Lacrimile curgeau șiroaie. Cât de mult sau de puțin mă identificasem cu fiecare personaj feminin în parte nu era așa important. Mai importante erau emoțiile stârnite în sufletul meu de gândurile, cuvintele sau faptele lor. „Martha s-a dus direct la icoana Maicii Domnului. S-a oprit din plâns. S-a aplecat și a atins cu mâna un crin alb superb. Era cea mai mare floare din acel buchet, părea ireal de frumos. L-a mângâiat, l-a mirosit. După minute bune de îngândurare l-a sărutat și și-a zis în gând: «Ajută-l, Doamne, să-i fie bine! Doar te rog, ajută-mă să știu că trăiește și e sănătos. Atât îți cer!» Aceste gânduri și cuvinte rostite în tăcerea sufletului meu mi-au străbătut ființa ani în șir după despărțirea de un om drag sufletului meu. Un mentor. Un om care mi-a marcat copilăria și adolescența. Pe care îl regăsesc în suflet de câte ori am nevoie de sfatul unui bărbat mai în vârstă, trecut prin viață. În ziua în care Adriana avea lansarea aflasem, după ani de zile, mulți, prea mulți la număr, într-un final ceva vești despre el. Dintr-o depărtare de mii de km. Însă ce înseamnă distanța atunci când auzi, grație Universului, vești de bine, dar cât de dureros este să știi că nu vei mai avea niciodată ocazia să îi mulțumești, să îi spui cum ți-a schimbat viața. Nu știu câte dintre noi poartă în suflet amprentele iubirilor și își mai amintesc de ele, deși sunt, poate, fericite în prezent. Mi se spune mereu să trăiesc clipa, iar eu spun același lucru copiilor mei. Însă niciodată nu am să uit să îmi clădesc viitorul raportându-mă la trecut și trăind ancorată în prezent. Dacă sunt această femeie aici, azi, acum, cu omul de alături, asta li se datorează și celor care au renunțat cândva la mine, la un potențial noi. Ei, bine, romanul Adrianei mi-a răscolit fiecare părticică a sufletului. „Și-ar fi dorit s-o întrebe ce a făcut în toți acești ani, să simtă dacă e ceva în neregulă cu viața ei, așa cum simțea de fiecare dată când îi sărea în ajutor cândva. O cunoștea de când era mică, ar fi trebuit să îi perceapă tristețea din suflet, dar simțurile lui par să se fi atrofiat după atâta timp. Într-adevăr, trecuseră mulți ani… În tot acest răstimp crescuse sub ochii lui. A fost martorul unei metamorfoze dintr-un copil frumos și dulce într-o domnișoară cam sălbatică, aflată într-o veșnică luptă cu ea însăși.”

Eu (stânga), Raluca și doamna Cezara Dafinescu (arhivă personală)

Eu (stânga), Raluca și doamna Cezara Dafinescu (arhivă personală)

Pe 26 martie seara mă înființam la Palatul Național al Copiilor alături de soțul meu și de prietena mea pentru a fi alături la lansarea celui de-al doilea roman al unui om apărut din neant în viața mea, printr-o conjunctură pur întâmplătoare, dar urmată de o serie de coincidențe incredibile. Nu concepeam să nu fiu alături de o femeie excepțională, care s-a lipit de sufletul meu din prima zi în care ne-am văzut la o cafea în librăria Humanitas Cișmigiu. „Oameni apar în viața noastră cu misiunea clară de a ne ajuta. Pot fi mijlocitori în apărarea noastră, în călăuzirea spre menirea pe care o avem, atunci când ne rătăcim de la aceasta sau când pur și simplu nu înțelegem ce căutăm noi în viața noastră. Niciodată nu apar întâmplător, întotdeauna răsar atunci când trebuie. Se spune că este o chemare karmică sub forma unei atracții universale, dar poate fi și o atracție magnetică pur pământeană, legată strict de viața prezentă, a celui capabil să ne influențeze existența.” Fericită pentru prietena mea, Adriana, emoționată de surpriza soțului meu (florile mele preferate), plină de idei pentru lansarea celui de-al doilea roman al meu, în 26 aprilie, răscolită de rănile unui trecut cu care nu m-am împăcat… nu știam ce să simt. Trecutul, prezentul sau viitorul? Cum să le separ ca emoții, gânduri și sentimente, prietenie și dragoste? În timpul lansării am avut lacrimi în ochi, la fel ca unii dintre vorbitori, fiindcă romanul este construit pe povești reale de viață, dantelate de condeiul fermecat al Adrianei. Iar două dintre personajele din carte erau prezente. Și mai mult decât atât avusesem ocazia să le cunosc, să le strâng în brațe, să le văd zâmbetul, sclipirea din priviri, nebănuind vreodată ce se afla dincolo de toate acestea: două povești de viață dramatice… legate de iubire, de viață și de moarte. „Adevărata tragedie este când dragostea e distrusă prin moarte, când nu mai există decât speranța regăsirii dincolo de granițele vieții.” Și totul a culminat cu prezența a două artiste fenomen. Doamna Cezara Dafinescu și doamna Doina Ghițescu. Cumul de emoții. Lacrimi din sufletul meu. Vălmășag de amintiri când se lectura din roman. Mâna soțului meu strângând-o pe a mea. Prietena mea, Raluca, ce îmi șoptea că ar fi bine să spun și eu câteva cuvinte fiindcă… fiindcă Adriana Ungureanu, un om altruist, un om modest, un om mare, a ținut mult să fiu evidențiată ca scriitor alături de ea. Deși era seara sa. Deși eu aveam cuvintele blocate. Nu la fel și lacrimile. „Pentru iubire nu e niciodată prea târziu!… Dragostea îi unește pe oameni în simțiri, indiferent de distanța la care se află.”

Lecturez iar și îmi amintesc, parcă, vorbe din trecut, dar scrise acum de Adriana:

„- Să nu te îndrăgostești de mine! Între noi nu e loc de iubire! Suntem prieteni, ne simțim grozav împreună, dar să nu te îndrăgostești!  

– Ai dreptate, nu mă pot îndrăgosti de tine, pentru că te iubesc. Nu e acea dragoste care să te sperie sau care să mă facă să îmi pierd mințile. Nu vreau să trăiești neapărat cu mine sub același acoperiș, dar vreau să știu că trăiești și că ești bine oriunde alegi sau cu oricine vrei să fii!…   

  – Vezi puful acesta? Așa sunt eu! Apar pe tine, în jurul tău, dar… și îl suflă. Nu mai e! A dispărut de aici! Așa pot dispărea și eu dacă ajungi să te îndrăgostești de mine!   

– Mi-am învățat lecția! Nu mai cer de unde nu mi se poate da! Eu nu îți cer vorbe, deși tânjesc după ele! Eu am convingerea că tu te-ai născut pentru mine!”

Sufletul meu tremura atunci când am ieșit în fața celor aproape o sută de oameni din sală ca să mulțumesc Adrianei, să îi adresez felicitări și să spun câteva cuvinte. Am ales să continuu titlul romanului ei cu câteva fraze proprii… „M-am născut să te întâlnesc. Viața asta este doar o etapă. Nu ne vom despărți niciodată, nici măcar atunci când vom muri. Fiindcă iubirea adevărată străbate timp și vieți spre a se regăsi în alte trupuri, dar aceleași suflete.” (n.a.- pe acest element se va baza al treilea roman al trilogiei mele „Te iubesc, Filip!” și care cel mai probabil se va intitula „Știi? Ne-am iubit în India!”)

fulgCartea Adrianei te trezește din amorțeala cotidiană. Readuce la viață fiecare celulă a corpului tău. Îți spune că viața, dar și dragostea… sunt ca un fulg. Acum sunt, acum nu mai sunt! Că par simple, că sunt frumoase și delicate. Că indiferent ce culoare ar lua și cât ai crede că îți aparțin sau că ai dreptul la ele… le poți pierde într-o secundă! „Nimic nu e veșnic, dar fericirea este probabil una dintre cele mai perisabile stări de pe pământ!” Cartea Adrianei te îmbogățește ca om, sufletește, te pune în situații în care nu ai cum să nu îți aduci aminte de lucruri asemănătoare din propria ta viață. Ea scrie, tu citești, ființa ta (re)simte.

Închid cartea, deși nu voiam. Privesc fulgul primit ca semn de carte…

„Erau doar ea și acel fulg. Minute în șir rămase nemișcată. Nu plângea, nu trăia, deși respira. Până la un moment dat, când a mângâiat fulgul și a spus: Te rog, te implor, dragul meu, ori de câte ori vei fi lângă mine, dă-mi un fulg! Te iubesc, dragul meu! Acum ești aici, cu mine. Bine ai venit acasă!”

Ție, G.B., primul om care mi-a arătat ce înseamnă dragostea. Am mângâiat un crin alb și ți-am trimis gânduri bune în Univers. Știu că nu ne vom mai întâlni niciodată.

Adrianei Ungureanu, cu mulțumiri pentru toate trăirile și amintirile ce mi le-ai readus prin romanul tău

Soțului meu, cu toată dragostea trecută, prezentă și viitoare

Vouă, cu recomandarea de a citi romanul Adrianei Ungureanu și de a cinsti întotdeauna oamenii ce v-au tranzitat viețile și v-au transformat sufletul

Citatele sunt luate din romanul „M-am născut să te întâlnesc” al Adrianei Ungureanu. Romanul poate fi achiziționat direct de la editură la nr. tel. 0722.156.408/ info@epublishers.info, iar varianta electronică se găsește aici. Pe scriitoare o descoperiți aici.

Anunțuri