MOTTO: „O singură dată am rămas fără cuvinte. A fost atunci când un om m-a întrebat: «Cine eşti?»” (Khalil Gibran) 

Eliza Ana Smultea (foto arhiva personală)

Eliza Ana Smultea

   Cine sunt eu? Poate toată lumea mă crede încă un copil… Dar, mă întreb eu, de ce simt atât de multe? De ce mă trezesc visând cu ochii deschişi? De ce am impresia că am trecut, deja, prin atâtea, când doar 16 ani au zburat pe lângă mine? Pentru că toate sentimentele se nasc odată cu noi şi încep să crească, cum creştem, de altfel, şi noi. Intensitatea lor contează…. Cu cât credem mai mult în ele, cu atât se arată, ies în evidenţă şi ne strică reputaţia de „persoane inabordabile”… Am auzit la un moment dat că a vedea înseamnă a crede, dar nu am prea băgat de seamă. Poate din cauză că nu credeam? Acum, să vă spun drept, nu ştiu cât de corectă este această afirmaţie… Totuşi, am văzut. Aşa că nu îmi rămâne decât să cred… (Eliza Ana Smultea, volumul de debut „Mozaic de sentimente”)

   În urmă cu puţină vreme poposeam la sediul editurii care găzduieşte şi creaţiile mele pentru a fi alături de o adolescentă pe care o întâlnisem deja (venise să mă cunoască la lansarea celui de-al doilea roman al meu, însoţită de mama sa). Acum era rândul meu să îi fiu alături la debut. Dar ştiţi deja că pentru mine nimic nu e întâmplător. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când am citit descrierea de pe coperta volumului său de versuri. Şi încă o dată atunci când am auzit-o vorbind, ferm, despre poezia ei. Şi din nou când am deschis volumul la prefaţă…

   E prea devreme pentru Dragoste, e prea târziu pentru copilărie? La cincisprezece ani, când se îngână copilăria cu adolescenţa, când buzele au pierdut gustul laptelui matern şi au aflat gustul întâiului sărut, când puritatea e, totuşi, apanajul acestei vârste, de ce să ne mirăm noi, preaînţelepţii adulţi şi atotştiutorii adulţi, aşa cum ne place să credem că suntem, că o tânără priveşte cu curaj în ochii Poeziei şi îi spune cu voce tare: priveşte-mă şi primeşte-mă în braţele tale, vreau să arătăm ce suntem în stare să facem când ne unim forţele, noi două, poezia şi puritatea, inspiraţia şi cultura, mugurii iubirii şi flăcările ei! (Maria Postu – membru USR, prefaţa volumului de versuri semnat Eliza Ana Smultea)

   Atunci mi-am dat seama că o cunosc mai mult decât aş fi crezut. Mă regăseam pe mine la aceeaşi vârstă… Un zâmbet larg am avut pe tot timpul lansării, iar sufletul meu se bucura în tăcere. Ochii mi-au fost o bună bucată de vreme plini de lacrimi întru amintiri de demult. Iar ea… ea e aici, acum, cu noi. 


  1. Eliza, îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să îmi acorzi acest interviu. Prezentarea ta am făcut-o prin prisma volumului de versuri. Spune-mi, te rog, mai adăugăm ceva? Cine este Eliza Ana?

   În primul rând, îmi face o deosebită plăcere să răspund acestei provocări, ca să zic aşa. Pe lângă sentimentele ascunse printre versuri, Eliza Ana e doar o fată de 16 ani, o romantică incurabilă ce stă mai mereu cu nasul în romanele de ficţiune, căutând alţi prieteni care poate or s-o înţeleagă odată şi odată, lucru ce nu se întâmplă, din păcate, în realitate.


  1. 16 ani şi, totuşi, tumult de sentimente şi multe trăiri. Vârsta primei iubiri şi a primei dezamăgiri. Se reflectă acestea în versurile tale?

   Da, aşa este! Probabil acum adulţii gândesc că este total ieşit din comun faptul că un adolescent de 16 ani poate să ţină atâtea emoţii în el şi să le dea afară într-un astfel de mod. Trebuie să recunosc că am avut şi eu momente când judecam după aparenţe şi mi se părea ceva şocant, incredibil. Asta până când mi-am luat inima în dinţi şi mi-am testat limitele. Aşa am ajuns aici…


  1. Adolescentul este tânărul ce nu doreşte să renunţe la copilul din el, dar şi copilul care se vrea mai repede adult. Unde te situezi? Ce ai vrea să păstrezi în tine pentru totdeauna din perioada copilăriei?

   Când eram mai mică, îmi doream să rămân la fel; îmi era frică de schimbare: atât fizică, cât şi psihică. Acum stau şi mă gândesc că aveam dreptate. Cine nu ar vrea să sufere niciodată? Să cunoască doar cuvintele joacă, fericire, mâncare, somn? Ce adult nu ar vrea să doarmă cu adevărat un somn neîntrerupt de gânduri, de coşmaruri? Ce adolescent nu s-ar bucura de o oră în plus de libertate pentru a se juca?

   Dar, în acelaşi timp, simt că viitorul pândeşte pe undeva, într-un colţ, şi e gata să mă prindă. Iar eu desigur că trebuie să-l primesc cu braţele deschise: în scena unei cariere de succes, în căldura unui cămin, a unei familii, a unei iubiri… Să rămân cu amintirile cele mai frumoase e tot ce mai cer de la copilărie. Să nu uit de unde am plecat şi în ce mod s-au format căile pe care am călcat. 


  1. Una dintre propriile-mi definiţii ale iubirii: „Iubirea este universul meu întreg într-un alt suflet, la doar o bătaie de inimă… distanţă”. Titlurile multora dintre poeziile tale fac referire la iubire. Ce reprezintă aceasta în viziunea ta?

    Cumpără volumul de debut

    Cumpără volumul de debut

 Iubirea e ceea ce mă inspiră. Ea e cea care reuşeşte să pună în mişcare soarele şi celelalte stele, după cum spune şi Dante. Ea ne-a adus cu paşi repezi spre eternitate, spre infinitate.

Iubirea e sentimentul divin cu cele mai multe feţe: trădarea, mila, suferinţa, nostalgia, bucuria, pasiunea, dorinţa. Ele sunt doar nişte sentimente mai mici, dar unele care reuşesc să sporească bătăile unei inimi. De aceea, iubirea, putem constata, se oglindeşte în interiorul fiinţei umane, astfel încât aceasta prinde de la Ea toate reflexele, toate feţele menţionate mai sus. Aşadar, ajungem la concluzia că termenul OM e sinonim cu termenul IUBIRE.


  1. Întrebarea permanentă a secţiunii de interviuri este aceea privitoare la titlul blogului meu. Îndrăznesc să recurg la creativitatea şi imaginaţia de care dispui şi să îmi spui cum te-ai raporta la el.

   „Să fii la marginea căsniciei? O noţiune care sigur îi este necunoscută, netrecând încă prin aşa ceva!” ar reacţiona mulţi cititori. Ei bine, mie îmi place să studiez înainte cu ceva timp… E momentul în care în căldura căminului te simţi gol, chiar şi fără să fie iarnă… Amintirea primei întâlniri te mai acoperă puţin, dar insuficient. Primul sărut – dulce, euforic – a îngheţat acum; te lasă rece, fără sentimente. Încrederea s-a pierdut scurgându-se încet în distanţa de la serviciu şi până acasă, de la bar acasă, de la persoana din faţa ta la alta… Aici, ţin să amintesc unul dintre aforismele lui George Budoi: „Poate există încredere fără dragoste, dar nu poate exista dragoste fără încredere…” („Dicţionarul dragostei”)


  1. Mama… pentru mulţi dintre noi nu doar cea mai importantă persoană a vieţii noastre, ci şi un exemplu. Ce reprezintă familia pentru tine, dar mai ales mama?

   Afară sunt mereu străini. Unii mă plac, alţii mă judecă… Au fost momente când m-am simţit inhibată, trasă în jos de restul lumii, dar mereu am reuşit să îmi găsesc liniştea acasă, în braţele familiei. Ea e cea care m-a ajutat să mă ridic, să învăţ. Am găsit întotdeauna înţelegere şi siguranţă. E adevărat că au existat, ca în oricare altă familie, momente de cumpănă: decizii luate în scurt şi câteodată dezagreabile, care au afectat pe toată lumea, fie unii de vină sau nu, certurile, contradicţiile de la care nimeni nu se poate abţine ş.a.m.d. 

   „Familia reprezintă şcoala în care eşti deopotrivă profesor şi elev.” (Ioan Gyuri Pascu)

   Mama, totuşi, e inima familiei. Mama este fiinţa care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuită cu nimeni. În cazul meu, această afirmaţie m-a lovit încă de când am fost adusă de la spital, de când aveam doar 3 zile. „Mama” e definiţia, numele pentru bunica mea, de fapt… Pe ea am văzut-o prima dată când am deschis ochii. Mama care mi-a dat naştere, Flo (de la Florentina), era „îngrămădită” până peste cap cu programul de serviciu, pe când bunica era mereu pe lângă mine. Astfel m-a crescut cum nu se putea mai bine, iar mulţumirile mele nu ar putea fi niciodată suficiente pentru tot ce a făcut.


  1. Ştiu, este vacanţă, dar nu pot să nu te întreb despre teatrul-forum, despre relaţia elev-profesor şi cea cu colegii, despre impactul volumului tău în rândul tinerilor.
  • Teatru-forum: Pentru mine această activitate a fost precum o carte deschisă… În sensul că a fost singurul loc unde am simţit nevoia cu adevărat să mă exteriorizez în faţa unor colegi, cunoscuţi şi necunoscuţi, şi nu pot decât să le mulţumesc din inimă celor șase profesori, artişti de admirat, pentru ideea organizării acestui club şi pentru atmosfera creată!
  • Relaţia elev-profesor: Profesorii din C.N.B.G.C. (Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”) sunt foarte pregătiţi, răbdători şi înţelegători în legătură cu preferinţele şi părerile elevilor şi pot spune  că sunt recunoscătoare privind acest aspect. Nu sunt o elevă strălucită, dar îmi dau silinţa să îi tratez cu respect prin atenţia la orele predate şi o atitudine exemplară.
  • Relaţia de colegialitate: Mă bucur că în sfârşit am parte de un colectiv în care m-am integrat uşor şi pentru faptul că am reuşit să devenim o familie în scurt timp. Ei au, fiecare, ceva special, ceva la care sunt foarte buni şi chiar îi apreciez.

  1. Ce reprezintă limitele pentru tine şi care este filosofia ta de viaţă conturată până la această vârstă? Unde te vezi la maturitate?   
foto arhiva personală Eliza Ana Smultea

foto arhiva personală Eliza Ana Smultea

   Pentru mine, limita se opreşte în dreptul afirmaţiei susţinute de maestrul Marc Chagall: „Dacă te-ai născut pentru artă, nu vei putea face niciodată altceva.” Până să o descopăr, o foloseam ca filosofie de viaţă, fără să fiu în stare de a o descrie în cuvinte. Desigur, aceasta mă putea ajuta să le explic părinţilor mei realitatea, poate crudă, că eu niciodată nu voi fi bună la matematică, oricâte ore aş petrece lucrând, şi, în general, la toate materiile specifice profilului real.

   Nu mi-a surâs  vreodată termenul de realitate… Întotdeauna mi-a plăcut să evadez, să fiu cât mai mult timp în afara ei. Nu ştiu ce mi-a rezervat viitorul, dar mă văd lucrând ca editor, ca actriţă pe scenă, ca regizor la filmele adaptate după romanele cele mai populare sau într-un cabinet de psihologie cu prima şedinţă gratuită 🙂 În paralel cu una dintre carierele menţionate mai sus, îmi voi duce munca de scriitoare până la sfârşitul vieţii.


  1. De unde pot achiziţiona cititorii mei volumul tău de poezii?

   Cititorii pot achiziţiona volumul online de pe site-ul Cărți bine concepute. În curând va fi disponibil pe ibooksquare.ro, pe elefant.ro şi, sper, şi în librării (ex. Eminescu şi Sadoveanu).


  1. La ultima întrebare ai condeiul liber. Scrie-ne ce vrei tu 🙂
foto arhiva personală Eliza Ana Smultea

foto arhiva personală Eliza Ana Smultea

 După prima poezie am primit neîncredere din partea familiei. Bunica era singura care… zâmbea. Sigur ştia ceva, dar, totuşi, n-a spus nimic. Am continuat să scriu 2 poezii, apoi 5, apoi 7 – ea aproba ca pentru sine că în sfârşit s-a întâmplat, iar atunci mi-a zis: „Când erai mică şi stăteam amândouă la măsuţa din sufragerie ca să te învăţ să scrii, să citeşti, să calculezi, un gând măreţ s-a trezit în mintea mea… Tu mereu încercai să ajungi la volumul de poeme al lui Eminescu ascuns într-un dulap situat mai sus ca să te uiţi prin el. Nu ştiam motivul pentru care te ambiţionai aşa de tare să-l ţii între mânuţe, dar am început să mă rog, dorindu-mi să-i urmezi calea către poezie. Se pare că nimic n-a fost întâmplător, că a meritat…” Mi-au dat lacrimile şi am îmbrăţişat-o, încă nevenindu-mi oarecum să cred. Apoi, am urcat la mine în cameră,  am luat volumul cu pricina de pe raft, şi l-am răsfoit,  plângând de bucurie…


   E seară. Știţi deja, v-am obişnuit cu interviurile scrise în tăcerea sufletului meu şi în liniştea unei camere prin ale cărei ferestre văd cerul. Şi sufletul are ferestrele lui… Ochii. Din când în când dinspre afară înspre înăuntru şi înapoi pe-acelaşi drum răzbat raze din suflet. Sentimente se cheamă. Ele se prind într-un joc ameţitor, se amestecă în gesturi, atitudini, cuvinte şi non-cuvinte. Intensitatea lor variază. Și forma prin care prind contur şi cresc, odată cu noi, alcătuind un Mozaic de sentimente. Depinde doar de noi să îl păstrăm alături pentru totdeauna. Dragostea-i preţioasă, nu ştii când o pierzi/ Aşa că ţine-o lângă tine şi în ea să crezi!/ Să n-o laşi să plece că te preschimbă în nimic!/ Altceva nu-i aşa dureros ca blestemul de a nu fi iubit…*

Să fiţi iubiţi!

*citat din „Gândurile unei fete îndrăgostite: blestemul de a nu fi iubit” („Mozaic de sentimente”, pag. 125)

Anunțuri