MOTTO: „Dacă ne este dat să fim împreună, vom fi, indiferent că tu crezi sau nu!” („Te iubesc, Filip!”)

      Femeile pe care le-am cunoscut și care m-au impresionat puternic prin forța cu care au luat viața în piept și s-au luptat cu ea, deși păreau firave, mult prea sensibile și delicate ca să o învingă, sunt puține. Una dintre ele a fost bunica mea, monument de devotament și dragoste, altruism și integritate. Despre Constanța sufletului meu am să vă povestesc cu altă ocazie, în ea veți găsi probabil acea bunică pe care și dvs. ați avut-o. Astăzi am ales să vorbesc cu un om pe care îl cunosc dintotdeauna. Ne separă doar patru luni la naștere. Ne-au separat etajele scării din blocul în care am locuit, apoi cartierul, apoi familiile și anii, într-un sfârșit. Ne-am regăsit în urmă cu doi ani, cu răni neînchise ale sufletului, cu lecții dure de viață, amintindu-ne de visurile de mici, apoi de cele de adolescente și, în final, făcând un rezumat al celor împlinite. Dându-ne mâna ca atunci când eram copile și simțind, știind dincolo de cuvinte, că cealaltă e acolo dintotdeauna. Ca și când nimic, nimeni, niciodată, nu ne-ar fi despărțit. A spune soră sau prietenă este prea puțin poate. A spune om al sufletului meu este tocmai potrivit. Fiindcă în multe momente ale vieții sufletul meu a găsit alinare în casa, în vorbele și prin sprijinul său. Mi-a șters multe lacrimi și mi-a ascultat păsurile, mi-a păstrat secretele și mi-a întins o mână. Azi e rândul meu. Îi întind condeiul și lăsăm literele să se adune în cuvinte, cuvintele în rânduri. Ele vă vor vorbi despre o femeie independentă, ambițioasă, care a avut curajul să iasă dintr-o căsnicie de ani în care nu se mai regăsea, pornind pe cont propriu alături de doi copii, în căutarea iubirii pe care nu o aflase încă. Acea iubire pentru care nu doar mori, dar începi, de fapt, abia atunci să trăiești. Pentru mine, Luissa este în cea mai mare parte întruchiparea Calinei, personajul feminin principal al primului meu roman.


  •  Bună, Luissa! Îți mulțumesc că ai acceptat să povestim câte ceva. Pentru început, te rog să ne spui despre tine atât cât consideri tu că ar trebui știut. Cum ai vrea să te cunoască cititorii mei?
Luissa (foto arhiva personală)

Luissa (foto arhiva personală)

Bună, în primul rând mulțumesc pentru invitație. Nici nu știu cum aș dori să mă cunoască cititorii. În afară de faptul că mă consider o femeie obișnuită care își cunoaște limitele, principiile, dorințele, poate prea ambițioasă uneori și excesiv de încăpățânată atunci când îmi propun ceva. Divorțată, mamă a doi copii, femeie independentă care se bazează pe propriile puteri.


  • Știm amândouă că nu ți-este necunoscut titlul La Marginea Căsniciei. Cum te raportezi la el?

Să zicem că am trecut prin acest prag, un prag dificil, dureros.


  • Ai fost căsătorită o perioadă îndelungată. De ce ai ales totuși să părăsești siguranța unui mariaj, și nu mă refer neapărat la cea materială…

Într-o căsnicie adevărată prea puțin contează partea materială. De aceea spunem La bine și la rău. Atunci când există respect, comunicare și înțelegere restul decurge de la sine. Am ales acest pas pentru a stopa singurătatea în doi.


  • Crezi că relațiile dinainte de căsătorie sunt utile în alegerea unui partener potrivit sau totul este doar o chestiune de noroc și adaptabilitate? Alegem prea greu și renunțăm prea ușor în zilele de azi?

Ar fi multe de spus pe această temă. Da, după părerea mea sunt foarte utile relațiile dinainte de căsătorie. În primul rând ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne cunoaștem limitele și capacitatea de adaptare, să învățăm când și cât trebuie să lăsăm de la noi, când și cât trebuie să lase partenerul de la el. Da, poate fi și chestiune de noroc. Dacă avem norocul să ne cunoaștem sufletul pereche de la bun început, se schimbă radical datele problemei. Fiecare generație trece prin anumite etape. Poate noi considerăm că alegem greu și renunțăm ușor, dar la fel pot gândi și simți și cei care au avut experiențe de-a lungul vieții, precum și cei care sunt la început de drum. În urma unei experiențe neplăcute este normal să alegi mai greu tocmai pentru a evita repetarea greșelilor trecute.


  • Spune-mi, te rog, de ce crezi că pleacă o femeie din căsnicie? De prea mult bine, cum susțin unii bărbați? Ce reprezintă pentru tine soțul potrivit? Crezi că mai există acea tipologie a unui bărbat care curtează o femeie sau ei vor să treacă direct la „treabă”?

Hmm, o femeie pleacă dintr-o relație nefericită. Nimeni nu pleacă de prea mult bine. Cine spune așa greșește. Soțul perfect reprezintă acel bărbat care știe să aprecieze, să respecte, să fie atent, tandru, romantic, responsabil, copil și adult în același timp. Mai există acea tipologie a bărbatului curtenitor. Fiecare bărbat este curtenitor în felul lui, depinde doar de cum este tratat, modelat de partenera întâlnită. Nu degeaba se spune Bărbatul e capul, dar femeia este gâtul.


  • Femeile independente, stăpâne pe ele, cu o afacere mai mică sau mai mare, pretențioase în sensul bun al cuvântului, au succes la bărbați? Sau îi intimidează pe aceștia?

Sincer? Îi intimidează. Este dificil pentru un bărbat care întâlnește o astfel de femeie, în sensul că va exista mereu teama de a nu reuși să se ridice la nivelul pretențiilor ei. Dar, există și un dar, sunt și bărbați gen Don Juan care preferă acest gen de femeie fără a ține cont de pretențiile ei.


  • Există un secret al unei relații frumoase sau este suficientă iubirea? Ce este dragostea pentru tine?

Într-o relație frumoasă nu este suficientă numai iubirea. Alături de iubire trebuie puse prietenia, comunicarea, altruismul… și lista ar putea continua. Dragostea este un sentiment ce nu poate fi exprimat în cuvinte. Aparte, greu de controlat, de multe ori ne joacă feste. A fi cu adevărat îndrăgostit de o persoană înseamnă să simți că formezi un întreg, să-i simți privirea, durerea, bucuria, dorința, gândurile.


  • Care crezi că este cel mai mare dezavantaj al rămânerii într-o căsnicie care nu îți mai oferă aproape nimic? Copiii – cu ei cum este? Rămâi în relație pentru ei sau dimpotrivă?
Luissa împreună cu Diana, fiica ei (foto arhiva personală)

Luissa împreună cu Diana, fiica ei (foto arhiva personală)

Nu, cea mai mare greșeală a multor femei, dar și a bărbaților, este faptul că rămân într-o căsnicie pentru copii. Mai devreme sau mai târziu se va găsi cineva să ne judece indiferent de alegerile făcute. Avem o singură viață și trebuie să o trăim în armonie și fericire. Am întâlnit femei judecate de copii că nu au plecat din viața omului care le-a adus nefericirea. Toate frustrările, nefericirile au urmări ireparabile în sufletul unui om. Copiii, mai devreme sau mai târziu, vor înțelege. Alegerile ne aparțin și suntem singurii arbitri ai vieții noastre. Același lucru este valabil și pentru bărbați, nu numai pentru femei. Când ceva nu mai merge, preferabil este să repari. Dacă nici aceasta nu merge, separarea este indicată, iar în cazul în care există copii la mijloc cred că se poate păstra o relație amicală. În fine, fiecare persoană are sentimentele ei, frustările ei, gândurile ei. E destul de greu și nu trebuie să judeci pe nimeni pentru alegerile făcute.


  • Ai merge până la capătul lumii ca să îți cauți sufletul pereche? Ai renunța la tot dacă ar fi, spre exemplu, să îți găsești iubirea într-o țară străină, cu o cultură opusă? De fapt, pentru a te uni cu iubirea te-ai despărți de independența ta?

Da, dacă aș avea norocul să întâlnesc sufletul pereche aș merge până la capătul lumii. Nu trăim cu cultura, nu contează locul atâta timp cât persoana de alături este tot ce ți-ai dorit în viață. Sufletul nostru este veșnic tânăr. Vom avea oricând puterea de a o lua de la capăt, important este să vrem, să fim optimiști și alături de acel suflet pereche. Deși ar suna a egoism, fiecare persoană, indiferent de relație, trebuie să își păstreze un dram de independență.


  • Cum vezi rolurile împărțite într-un mariaj și cum femeia-parteneră a unui bărbat își poate menține încă feminitatea, seducția, astfel încât cel de alături să nu își dorească să pășească la marginea căsniciei?

Eh, un subiect care poate fi dezbătut la nesfârșit cu opinii pro și contra. Normal, fiecare persoană are propria viziune asupra rolului jucat într-un mariaj. Înainte de toate, sentimentul pur păstrează feminitatea și seducția. Atâta timp cât o femeie este fericită în relația ei, emană tandrețea, dragostea, feminitatea. Orice obstacol întâmpinat nu pare atât de greu și este trecut cu ușurință atunci când totul este împărtășit. Dintr-un mariaj perfect nu trebuie să lipsească un ingredient esențial: comunicarea.


  • Gelozie, posesivitate, control excesiv, crize, scenarii… din punctul meu de vedere greșeli majore ale unei soții/ femei într-o căsnicie/ relație. Nu iau acum în discuție bărbații. De ce crezi tu că se manifestă acestea?

Din punctul meu de vedere gelozia este o boală generată în primul rând de lipsa siguranței, a stabilității, a incertitudinii, a lipsei de încredere. Comunicarea într-o relație este foarte importantă, poate stopa multe dintre aceste manifestări. Comportamentul partenerului, de asemenea, poate pune punct sau poate genera unele crize. Cred că persoana care are astfel de crize, scenarii, se simte inferioară, instabilă, pierdută.


  • Să vorbim puțin despre infidelitate. Nu sunt nici pro, nici contra. Îmi doresc doar să cunosc părerea sinceră a unei femei. Ai fost înșelată? Ai înșelat? Ce poate duce, din punctul tău de vedere, la această alegere? Să fie absența curajului de a pune punct unei relații sau să fie exact imboldul necesar să renunți la ceva ce nu mai merge?

Nici pro, nici contra. Consider că o persoană care alege acest pas nu se află în relația potrivită. Sau vrea să își cunoască limitele. Există oameni care aleg să înșele tocmai pentru a ști dacă o pot face sau nu. La fel, există persoane duale care nu pot trăi fără adrenalină. Da, am fost înșelată, dar niciodată nu am înșelat. Important este să ai curajul sa pui punct unei astfel de relații, indiferent de sentimentele nutrite față de persoana care te înșală, altfel ar denota lașitate, egoism. Daca iubești cu adevărat o persoană, dar îi vezi nefericirea din relația cu tine, las-o să plece.


  • Aud mereu în jur că trebuie să lupți pentru iubire. E adevărat, viața e o continuă luptă, dar nu cerșind iubirea sau posedându-l pe celălalt prin control și gelozie. Din punctul meu de vedere, iubirea nu trebuie păzită. Curge prin EL, prin EA, și se păstrează, întreținută, liant al celor două suflete și catalizator al vieții lor. Tu ce crezi?

Corect. Nu lupți pentru iubire, iubirea nu este un obiect, nu este un bun, ceva ce poți controla. Lupți pentru viață.


  • Dacă ar fi să iei viața de la început, ai alege la fel? Regreți ceva?
Luissa (foto arhiva personală)

Luissa (foto arhiva personală)

Cu mici excepții aș alege la fel. Unicul lucru pe care l-aș regreta e timpul irosit într-o relație nepotrivită. Ne face parte din destin să întâlnim persoane trecatoare prin viața noastră. Poate tocmai pentru a învăța câte ceva. De ce să regretăm? Cum am spus, suntem liberi arbitri asupra vieții noastre, alegerile ni le asumăm. Regretele ar fi tardive.


  • Ce ar trebui să rețină cititoarele mele din povestea ta?

Atunci când ai găsit fericirea, bucură-te de ea, trăiește clipa cu care nu te vei mai întâlni niciodată. Viața merge înainte. Poți întoarce multe, dar nu poți întoarce timpul. Indiferent de cum ne poartă pașii în viață, indiferent de alegerile făcute, trebuie să ne împăcăm cu ceea ce a fost, trebuie să ne împăcăm cu noi înșine și trebuie să știm când și cum să avem curajul să punem punct. Iubirea este un dar, un dar care poate dura veșnic sau doar o perioadă limitată, iar cine o întâlnește se poate numi un om fericit. Nu lăsa niciodată regretele să umbrească amintirea iubirii!


         Am citit și recitit acest interviu luat unui om obișnuit cu o poveste mai mult sau mai puțin obișnuită, în care multe dintre noi se pot regăsi. Am înțeles, coroborat cu experiența mea, că:

  • viața fiecăruia dintre noi este, poate, aparent banală în ochii celorlalți din jur. Dar cel mai important este să fie cea mai bună versiune pentru noi înșine, cei care o trăim. Dacă reușim să o modelăm după propriul chip și asemănare, inspirați de sentimentele, emoțiile, gândurile, lecțiile și iubirea ce ne ghidează, depășind limite, blocaje, frustrări, temeri, atunci vom fi împăcați cu tot ceea ce am reușit, fiindcă am ajuns la cea mai bună variantă a noastră.
  • singurătatea în doi este mult mai dureroasă decât traiul de unul singur. Îți amintești cum a fost cândva, când omul de alături nu privea prin tine, când se bucura pentru fiecare clipă petrecută împreună, când știa să te aprecieze, să îți mulțumească, să te roage, să îți arate că ești important(ă) pentru el… Apoi privind prezentul în care orice este un efort prea mare. Când te întrebi de ce ai pierdut timp prețios din viața ta deși știai că este un singur final: singurătatea în doi.
  • într-o relație sănătoasă, indiferent de vârstă, vremuri și greutăți, există doi oameni care se iubesc, comunică, împart rele și bune, înțeleg foarte bine sentimentele, nevoile și visurile celuilalt. Dacă numai unul este preocupat de partea lui de relație, de îmbunătățirea acesteia, de menținerea unui climat de iubire și înțelegere, de construire în doi, nu ești în cuplul potrivit. Eu, ca și Luissa, consider că o poți lua oricând de la început. 
  • atunci când tăcerea s-a instalat și nu mai este nimic de spus… iar atitudinea, faptele, gesturile celuilalt confirmă că nu mai este dispus să investească ceva în relație, nici măcar să o mențină, coboară-te în suflet și ascultă-ți corpul. Golul, tristețea, dorul de doi sunt în suflet? Trupul tău tânjește după alint, mângâieri, îmbrățișări reale, nu din obligație sau din pură obișnuință? Ai făcut totul și celălalt nu mai vrea, deși nu spune? Dă-ți singur(ă) răspunsul și alege-ți calea.

      Îmi asum riscul de a spune că DA – cred în existența sufletului pereche. O simplă și banală denumire, enervantă pentru unii, de o importanță maximă pentru alții. Pentru mine sufletul pereche este imaginea mea în oglindă și cred că într-o bună zi îl voi întâlni. Se spune că „polii opuși se atrag”, dar viața mi-a demonstrat că această uniune rezistă în timp cu prea multe forțări, iar rezultatul nu este pe măsură. Mai cred că obișnuința, confortul sau frica te-ar putea face să consideri că toate femeile/ bărbații sunt la fel, iar relațiile sunt frumoase numai la început. Oamenii obișnuiți, cu povești de dragoste fascinante, pe care îi găsești peste tot în jur și îi recunoști după lumina din ochi și bucuria de a trăi în doi, mi-au demonstrat însă contrariul. Datorită acestora am înțeles ceea ce au înțeles și Luissa, și Cornel, și alții asemeni lor: „Există doar două moduri în care poți să trăiești. Unul este ca și cum nimic nu ar fi un miracol. Celălalt este ca și cum totul ar fi miraculos.” (Albert Einstein). Tu ce ai ales?

Să fiți iubiți!

Anunțuri