MOTTO:  „Dacă ai ști că cineva potrivit te așteaptă undeva, acolo, sub același cer cu tine, ți-ai mai pierde timpul într-o relație nepotrivită cu cel de alături?” (Antonia Bogdana Bălan)

Vine o vreme când golul trebuie umplut. Sinceritate mă numesc. Caut suflet… al cărui gol să îl umplu. Căruia să îi dau curajul de a vedea dincolo de goliciunea lui și de a începe să caute adevărul din el. Să îi dau puterea de a renunța la ceea ce îi aduce frustrări, neîmpliniri, la rutină și obișnuință, la tipic și să-și urmeze menirea. Dacă ai ști că cineva potrivit te așteaptă undeva, acolo, sub același cer cu tine, ți-ai mai pierde timpul într-o relație nepotrivită cu cel de alături? Aș vrea, suflete, să te fac să înțelegi că orice clipă petrecută în frustrări, speranțe și iluzii sau dezamăgiri este o clipă irosită în van, în care ai putea să întâlnești sufletul care să te împlinească. Că viața este un cumul de lecții cu clase pe care le ai de absolvit și profesori de care te desparți la un moment dat… Depinde doar de tine dacă vei absolvi magna sau summa cum laude sau vei susține la nesfârșit restanțe. Indiferent cum ar fi, vine o vreme… Când începi să conștientizezi că ești dator cu o moarte, iar pentru asta trebuie să pricepi că ești dator și cu o viață. A ta. Ție. 

     A venit vremea… Mi-am luat rămas bun de la cei 23 de ani de căsnicie. Poate nu scriptic, birocratic. Încă. Dar am permis sufletului meu să-și dea o altă întâlnire, la un ceas de seară, într-o zi aniversară. O întâlnire în care golul emoțional din el începuse deja să fie umplut. Restul nu avea să fie decât o firească și așteptată continuare a unui început fie predestinat, fie doar o lecție de viață. Îmi promisesem cândva să nu mai spun Niciodată nu am să… Atunci când am renunțat la tot ceea ce aveam în România, când pășeam singură afară dintr-o căsnicie ce știam că nu mai poate fi reparată în ciuda tuturor eforturilor mele de ani, am simțit în adâncul sufletului meu o chemare. Un fir invizibil mă trăgea către o viață nouă, într-o țară nouă. Parcă știam că acolo trebuie să fiu, indiferent de renunțări, sacrificii, doruri, dureri, amintiri și uitare. În ianuarie 2016 într-unul dintre interviurile mele încercam să nu definesc dragostea:

Nu am dat nicio definiție! Nici nu am să dau. Dar știu ce caut! Acel fir invizibil care leagă doi oameni încă de la prima întâlnire, astfel încât niciodată să nu se despartă sufletește, uite, înceteze să se iubească, indiferent cât de departe ar locui unul de altul sau cât de imposibil ar părea să fie împreună! Acel fir invizibil care leagă oamenii ce se iubesc cu adevărat, (re)unindu-i dincolo de viață și de moarte. Același fir invizibil care unește oamenii predestinați, ei simțind și știind în adâncul sufletului că există undeva în această lume și că într-o zi firul îi va atrage unul spre altul, (re)găsindu-se și (re)cunoscându-se! Da, știu, e o nebunie, dar despre asta este al treilea roman și asta cred că se va întâmpla în viața mea.

cand sinceritatea intalneste sufletulDe la plecarea mea din România a trecut aproape un an. De la interviu șase luni. Dar nu perioada de timp este relevantă. Ci faptul că mi-am permis să fiu sinceră cu mine. Să îmi rezerv dreptul la a fi prima în viața mea. Să armonizez (micro)universul sufletului meu cu  imensitatea Cosmosului. Să las lucrurile să se alinieze în destinul meu pentru o zi, o lună, un an sau o viață. Să nu mă mai împotrivesc lucrurilor frumoase. Să nu mai permit prejudecăților, răutății, bârfelor, principiilor eronate să îmi conducă sau influențeze destinul. Să las să se întâmple dincolo de judecăți de valoare, bariere psihologice sau ce va să zică lumea. Fiindcă sunt anumite situații care știi din interiorul tău că se vor întâmpla. poate chiar dinainte de a cunoaște personajele. Unii le numesc predestinare. Alții doar coincidențe. Eu le spun continuarea firească a unui episod dintr-o altă viață. „Da, știu, e o nebunie, dar despre asta este al treilea roman și asta cred că se va întâmpla în viața mea.” Și s-a întâmplat. Am înțeles că Octavian Paler avea dreptate: „Iubirea nu e doar un zâmbet, nu e doar o floare. Iubirea e un suflet rănit și apoi vindecat de altul…” A venit vremea… Mi-am luat rămas bun de la cei 23 de ani de căsnicie. Am permis sufletului meu să își dea întâlnire, într-un fapt de seară, într-o zi aniversară, cu sinceritatea unui alt suflet.

 

Anunțuri