Prima pagină

Lecție :)

2 comentarii

„La Marginea Căsniciei” a devenit de curând în afara ei. Oficial sunt divorțată. Am urât mereu acest cuvânt. Poate pentru că el mi-a marcat mereu viața, din copilărie până la maturitate. Și totuși… știu că există ceva mai rău: resemnarea. Aceste lucruri le-am aflat din lecțiile ultimului an. Am învățat că…

… dacă cineva te iubește cu adevărat, nu doar o declară. Îți demonstrează zilnic, dar mai ales în momentele în care ai nevoie cu adevărat. Să ignori o femeie nefericită este una, dar să nu te intereseze starea emoțională și mentală a femeii de lângă tine mi se pare o crimă. Mai ales atunci când ea a venit în căsnicie cu tot sufletul, nedorind nimic altceva în schimb decât dragoste. Când nopți la rând plânge în pumni de toate durerile pământului, gândind pentru familie, iar tu, bărbat ignorant, sforăi obosit. Când nu găsești niciodată timp pentru comunicare, pentru planuri comune, pentru ieșiri în familie, ba, dimpotrivă, mai și reproșezi că nu ești lăsat în pace. Când apreciezi mai mult serviciul tău stabil decât stabilitatea unei familii. Nu, nu te condamn, expun doar o realitate.

…. nu toți suntem făcuți să murim alături la bătrânețe. Unii dintre noi sunt făcuți să poposească în viața altora doar ca să lase lecții, amintiri, copii, suflete mutilate, minți distruse. Dar că cel mai important este să înveți să renunți la ceea ce îți face rău. Chiar dacă doare mai rău și este mai puțin observabil decât dacă ar smulge cineva carnea de pe tine. Căci rănile lui, ale SUFLETULUI, sunt mult mai puțin vizibile decât ridurile unor ochi orbiți de lacrimi, ori decât firele de păr albite de vreme sau zâmbetul amar de neputință. Câți știu care sunt dramele unui suflet de femeie care rabdă în tăcere și așteaptă ani de zile, înlănțuită în uitare, loialitate și amar?! Fiindcă așa suntem noi, unele femei, credem, iubim, sacrificăm pentru binele celorlalți visuri, dorințe… Ne frângem aripi în zbor doar pentru că avem un lanț al căsniciei și datoriei. Și el ne trage mereu înapoi, fie că vrem, fie că nu.

… un bărbat nu este bun doar pentru că nu te bate, nu te înjură, nu te jignește, ori pentru că aduce banii în casă, face mâncare, curățenie… Și dacă atunci când face toate acestea ignoră dramele sufletești ale femeii de alături, spuneți-mi, mai este bun?! Ah, și câte mi-au auzit urechile după ce am plecat, dar mai ales după ce am hotărât să rup relația de tot! De la „curvă” la „vaaai, ai lăsat așa un om bun, care te iubea, care era în stare să facă orice pentru tine. L-ai lăsat cu datorii și ți-ai pus coada pe spinare, halal femeie!”. Dragii mei critici care habar nu aveți de realitatea celor întâmplate, înainte să mă judecați pe mine, judecați căsniciile/ relațiile voastre. Decât să fiu într-o căsnicie în care mă prezint în fața lumii cât de „fericit/ă sunt”, „câți ani am de căsnicie”, iar între timp să am lacrimi în ochi, lipsă de planuri și dezvoltare în doi, lipsă de interes, nemulțumiri sau, mai mult, unul-doi amanți/ amante (valabil și pentru soți), prefer să am curajul de a spune larg: GATA! Renunț înainte de a mă dezumaniza și prefer să păstrez demnitatea unei alegeri și a unui adevăr, decât minciuna perversă spusă cu zâmbet larg, frumos ambalată a unei căsnicii îndelungate în care ești singur în doi sau iubești prin alte paturi.

… divorțul nu este un eșec. Este de multe ori un exemplu de înțelepciune și maturitate. Și nu vorbesc doar în cazul meu. De ce aș face continuu ceva ce nu mă satisface? Suntem într-o continuă schimbare ca oameni, ceea ce mă mulțumea acum 23-24 de ani în prezent poate nu mai mi-este necesar, ba poate chiar îmi face rău! Pe toți ne leagă diferite lucruri, amintiri, sentimente… asta nu înseamnă că trebuie să le mențin dacă nu mă mai reprezintă, dacă îmi provoacă stări în care eu reacționez într-un fel care nu mă reprezintă. În viață am nevoie de mine, să devin cea mai bună variantă a mea atunci când voi trece dincolo. Altfel, nu voi face altceva decât să perpetuez o stare de fapt în care eu nu sunt EU. Doar pentru că dincolo de orice ar trebui să primeze gura lumii, anii trecuți, averile, ratele. Venim singuri și goi pe lume, plecăm singuri și plini. Da, plini de amintiri și iubiri, de lecții și fericire/ amărăciune. Singuri alegem care ne e calea.

… în sfârșit nu trebuie să mă intereseze gura lumii, prieteniile false, judecata altora, invidii, răutăți, sfaturi venite de la cei care nu sunt în stare decât să plutească în propria lor minciună că le e bine, regretele tardive ale celor care nici nu s-au uitat la mine atunci când am fost jos. Mulțumesc doar acelora care au venit necondiționat către mine, spunând-mi poveștile lor de viață, asemănătoare cu a mea. Mulțumesc acelor femei care sunt mai curajoase decât mine și rabdă acolo, în adânc de suflet, până într-o zi când vor deschide aripile în zbor spre visurile lor. Mulțumesc fostului meu soț pentru lecția de viață și anii în care m-a iubit, dar mai presus pentru cei în care mi-a ignorat visurile. Mulțumesc omului de lângă mine, din prezent… Universul a fost darnic cu mine. Mi-a demonstrat din nou că nimic nu este imposibil!

P.S. Într-un comentariu lăsat pe blog, o duduie care nu e în stare să-și prezinte numele integral și adresa de email reală nu doar că mă acuză de plagiat, dar mai spune și că am probleme zdravene la cap, că habar nu am ce e o căsnicie și că nu o să îmi mai urmărească blogul. Îi răspund aici că îi mulțumesc, dar oamenii din peșteri au evoluat făcând ca mine, testând necunoscutul. Cât despre plagiat și probleme la cap, stimată madam Corina, lăsați-mă să cred că sunteți dvs. mai zdravănă. Nu prea înțeleg de ce urmăreați un blog a cărui titulatură chiar indica (hahaha) că nu știu ce e o căsnicie! Voiați să aflați ce e dincolo de ea sau mă invidiați pe ascuns că am curaj? Succes, madam Corina! Mersi de delete, dar nu mă interesează să am stupid followers. M-ați scutit de block.

La zi aniversară

4 comentarii

Stropi de ploaie au căzut inițial, iar tristețea mă cuprinsese. Erau lacrimile de ploaie ale mamei mele din ceruri, tristă că nu mi-a putut fi alături de ziua mea. Apoi, o rază de soare mi-a mângâiat fața. Am zâmbit din ce în ce mai larg. Era atingerea divină a măicuței mele. Soarele venit pe strada mea, în viața mea. M-am simțit binecuvântată.

Stropi de ploaie au căzut inițial, iar tristețea mă cuprinsese. Erau lacrimile mamei mele din ceruri. Apoi, o rază de soare mi-a mângâiat fața. Am zâmbit din ce în ce mai larg. Era atingerea divină a măicuței mele. Soarele a venit pe strada mea, în viața mea. M-am simțit binecuvântată și fericită că trăiesc, iubesc și mi-am găsit menirea.

Slabă sau grasă, brunetă, șatenă sau roșcată, ochii verzi când sunt furioasă și spre albastru atunci când plâng, cu zâmbetul mai discret sau cu el mai generos, tristă sau fericită, singură cu mine sau alături de oamenii ce mi-au tranzitat viața… Acum 42 de ani am pornit într-o călătorie. Nu știu cât mai am până la destinație și nici nu mă interesează. Știu că în inimile cui trebuia să rămân am rămas. Poate nu și în viața acelor oameni. Dar iarăși cred că aceasta nu contează. Asemeni Danei, personajul meu, sunt în căutarea mea, adunând lecție după lecție pentru a crea Femeia care mă definește din toate punctele de vedere. În mare parte știu cine este ea, mi-au mai rămas unele detalii de punctat. Știu și că viața te poate schimba într-o fracțiune de secundă, după cum știu că tot astfel poți pierde oamenii dragi. Că un om vine cu iubirea lui și tot la fel și pleacă. Sau că tot ceea ce ți-era cunoscut devine rapid necunoscut și viceversa. Că Universul conspiră pentru îndeplinirea visurilor tale atunci când crezi în ele. Că azi ești aici, iar mâine în celălalt capăt al lumii sau… deloc. Nu știu dacă acum au sosit în viața mea echilibrul, înțelepciunea și maturitatea. Știu doar că mă bucur de versiunea mea actuală, dar aspir și la una îmbunătățită a vieții mele de acum înainte. Până când se vor materializa alte visuri ale mele, trăiesc clipa! Vă mulțumesc celor care îmi sunteți alături, fie și doar virtual. Celor care mi-au impactat viața de când m-am născut și până acum le dăruiesc gânduri bune acolo unde este fiecare și mă rog să își fi găsit calea. Bărbaților care m-au iubit le mulțumesc pentru că au și plecat. Iar celor dragi, ai mei de acasă, le spun că îi iubesc oricând, oricum, de oriunde aș fi!

     Mulțumesc celor peste 300 de persoane care m-au felicitat pe Facebook, telefon sau mesaje. Le spun că le prețuiesc cu atât mai mult cu cât cu cele mai multe dintre ele nu m-am văzut vreodată față în față. Însă mi-au citit cărțile, blogul sau ceea ce scriu și au înțeles, printre rânduri, ce fel de om sunt. Redau câteva dintre mesajele primite, cu mențiunea că prețuiesc fiecare cuvânt și urare a celor care mi-au scris, indiferent dacă a fost un La mulți ani! sau câteva fraze, un buchet de flori virtual, o melodie sau o dedicație la radio. Este minunat să știi că persoane străine te apreciază, dar dezamăgitor când prietenii sau rudele uită, uneori, de existența ta. Încă o lecție de viață primită astăzi.

Mihaela B.: La mulți ani, Antonia! Să rămâi mereu așa bună, sinceră și cu sufletul curat. Ești minunată și mă bucur că te cunosc și am posibilitatea să fiu în preajma unui om deosebit ca tine. Toate cele bune!

Luca A.: Ingredientele unei vieți frumoase pot fi găsite doar în frumusețea sufletului și a gândului! O persoană care creează frumosul și-l dăruiește altora nu poate fi decât UN OM FRUMOS, care merită, la rându-i, mulțumirile, aprecierile și respectul nostru!

Emilia P.: Iubește viața și trăiește-o! Ea este frumoasă și merită trăită, dar nu oricum. Alege clipele ce-ți fac să-ți strălucească ochii și pune-le în caseta stângă a inimii, iar atunci când simți că viața te pune iar la încercare transferă-le în căsuța din dreapta… Apoi așază-te liniștită, împachetează-le și trimite-le cu toată ființa ta Universului… EL te va asculta și în curând vei primi răspunsul lui la tot ceea ce ai așteptat până acum și nu ai putut încă afla. La mulți ani!

Relu R.: LA MULȚI ANI ! Ca și până acum, dăruiți în continuare IUBIRE. Răsplata va fi tot IUBIRE! Faceți uz de bogata înțelepciune ce v-a fost hărăzită. Veți primi RESPECTUL celor ce vă înconjoară! PETRECERE FRUMOASĂ, distinsă prietenă!

Laura Elena P.: Indiferent de cum vei arăta peste timp, să fii mereu TU, fără teamă și fără nevoia de a fi pe placul celor din jur! La mulți ani, frumoasa mea!

      De la iubire la noroc și sănătate, am primit astăzi de toate 🙂 Multe dintre sfaturi le-am pus deja în practică. Soțul meu m-a asigurat că am rămas stăpâna inimii sale, sentiment de care nu m-am îndoit niciodată și titulatură pe care nici nu mi-a fost frică vreodată că aș pierde-o. Mulțumesc Universului, momentul în care mă aflu este cel mai bun al vieții mele de până acum 🙂 Vă îmbrățișez și vă mulțumesc că existați alături de mine, fie doar și virtual!

Mulțumesc băieților mei pentru excursia oferită

Tu ești o minune mică. . . Și tu, și tu, și tu. . .

Lasă un comentariu

si tu esti o minune micaNu, nu am eu toate problemele din lume. Nici măcar pe cele mai grave. Nu, nu sunt eu cea mai nefericită soție… nici măcar nefericită nu mai sunt. Nu sunt eu în cea mai gravă depresie, singurătate, stres ori epuizare. După cum nu sunt nici o femeie care iubește atât de mult încât își calcă în picioare demnitatea și uită de sine. Și nu, nu mai sunt acea persoană care își asumă rolul de salvator decident mereu, negând propriile nevoi. A, să nu uit, nici nu mai mi-este frică să îmbătrânesc! Pe deasupra nici nu mă mai ghidez după fraza de poveste Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți… Mi-am tratat dependența emoțională și mi-am dat seama că nu trebuie să mă mulțumesc cu mai puțin decât merit. Că fiecare etapă a vieții își are importanța ei, iar fiecare situație este o lecție de viață, în timp ce în fiecare om, oricât de urât ar părea, există o părticică de frumos.

            Am înțeles că nu trebuie să condamn pe nimeni pentru alegerile mele, greșite sau nu. Nici pe mine, nici pe partenerul meu, nici relația. Apoi, să fac pace cu trecutul. Cândva mi-am propus să-mi depășesc propriile limite, să-mi caut sensul în viață. Să nu mai spun niciodată că nu pot, nu vreau sau mi-e frică. Să definesc altfel iubirea, să mă (re)întâlnesc cu mine. Să las în urmă prejudecăți, principii eronate, închistări și tabuuri. Să nu renunț niciodată atunci când intuiția îmi spune să merg mai departe. Să citesc printre rânduri și să cred în ceea ce simt. Să înțeleg că am o viață și mie-mi sunt datoare. Că nu trebuie să fiu în rândul lumii, ci în rândul meu, pentru că sunt cel mai important om din viața mea. Mi-am redefinit conceptul de iubire, de parteneriat, de căsnicie, am învățat să mă iubesc și să nu mai am așteptări decât de la mine. Nu știu dacă sunt pe drumul cel bun, important este că sunt pe drumul meu. Dar toate acestea au pornit de la o călătorie. Aceea de regăsire, începută cândva într-o țară străină, continuată în țara mea și neterminată încă. În aceea, pe undeva, într-o stație, pe drum, am găsit o Minune Mică. Și în cutiuțele ei am aflat că nu, nu am eu toate problemele din lume. Nici măcar pe cele mai grave. Că sunt fericită fiindcă sunt iubită de omul de alături, iar felul lui de a mă iubi este unic, chiar dacă nu îl înțeleg uneori. Dar îl simt. Rânduri… Gânduri… am făcut cunoștință cu propriile mele nevoi, cu sinceritatea față de mine, cu criza vârstei de mijloc. Cu (in)dependența mea, pe care am tratat-o încet și sigur împărtășind omului de alături suferințele mele lăuntrice și nevoia unui echilibru emoțional în relație, a unei implicări echitabile și a unui ajutor reciproc în decizii. Mi-am redescoperit feminitatea, căci mai mereu îmi asumam rolul de salvator decident, uitând de propriile nevoi.

            Dar mai presus de orice, printr-o Minune, am schimbat prisma prin care priveam lucrurile, oamenii, întâmplările. Nu mai privesc partea goală a paharului, ci pe cea plină. Nu mă mai gândesc ce vid era în sufletul meu, ce goală era viața mea sau că de atâtea ori am vrut sa renunț… ci la cât de plină este de iubire, în primul rând. De oameni. De frumos. De situații și lecții de viață. Și nu mai spun că vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți, ci atât cât ne e dat… Mulțumesc Universului că zilnic mă trezesc încă, în timp ce mulți alții ar fi dorit să aibă această șansă. Știu că dacă mă aflu aici este pentru că am în viața mea minuni. Înfăptuite de oameni, ei inșiși minuni. Știi? Și tu ești o Minune Mică. Și tu, și tu, și tu…

Articol înscris în concurs pe site-ul Minune Mică (psiholog Mona Georgescu)

UPDATE 07.11.2014 . Articolul a obținut locul al doilea, iar premiul nici nu putea fi mai bun! Invitație pentru weekend la workshop de constelații familiale 🙂 Mulțumesc!

Older Entries